Kievul denunţă o "intensificare a tirurilor" de pe teritoriul Rusiei spre Ucraina

Consiliul ucrainean pentru Securitate Naţională şi Apărare (SNBO) constată o "intensificare a tirurilor efectuate din Rusia" cu lansatoare de rachete de tip Grad şi de tip BM-30 Smerci (Tornado) asupra Ucrainei, a declarat purtătorul de cuvânt al armatei, Andrei Lîsenko, citat de agenţia UNIAN.

2273 afișări
Imaginea articolului Kievul denunţă o "intensificare a tirurilor" de pe teritoriul Rusiei spre Ucraina

Kievul denunţă o "intensificare a tirurilor" de pe teritoriul Rusiei spre Ucraina (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

"Constatăm că activitatea rebelilor şi militarilor ruşi în zona unde se desfăşoară operaţiunea antiteroristă nu s-a redus. Totodată, numărul de tiruri lansate (spre Ucraina) de pe teritoriul Rusiei a crescut considerabil", a afirmat Lîsenko joi seara.

"Astfel, cu ajutorul lansatoarelor Smerci au fost atacate poziţii ale armatei ucrainene în apropiere de localităţile Vesiolaia Gora, Valuiskoe, Dmitrovka şi Pobeda, situate în nordul regiunii Lugansk", a precizat el.

Potrivit purtătorului de cuvânt, mai multe poziţii ale armatei au fost atacate cu ajutorul sistemelor Grad în apropierea satelelor Krasnaia Talovka şi Debalţevo.

Preşedintele ucrainean Petro Poroşenko a anunţat joi, în cursul summitului NATO, că un acord asupra unui armistiţiu urmează să fie semnat vineri cu rebelii din estul Ucrainei.

"Grupul de contact" alcătuit din reprezentanţi ai Kievului, Moscovei şi OSCE urmează să se întâlnească vineri, cu rebeli, în capitala belarusă, la ora locală 14.00 (14.00, ora României).

Liderii separatişti s-au declarat pregătiţi să ordone această încetare a focului încă de vineri la prânz, în cazul în care planul este semnat la Minsk.

 

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici