Kissinger crede că e timpul să aibă loc negocieri în Ucraina pentru a reduce riscul unui război mondial. Analistul avertizează Occidentul că dezmembrarea Rusiei ar putea declanşa haosul nuclear

Se apropie timpul pentru o pace negociată în Ucraina pentru a reduce riscul unui nou război mondial devastator, dar visele de dezmembrare a Rusiei ar putea declanşa haosul nuclear, a declarat veteranul diplomat american Henry Kissinger.

2674 afișări
Imaginea articolului Kissinger crede că e timpul să aibă loc negocieri în Ucraina pentru a reduce riscul unui război mondial. Analistul avertizează Occidentul că dezmembrarea Rusiei ar putea declanşa haosul nuclear

Kissinger, un arhitect al politicii de detensionare a Războiului Rece faţă de Uniunea Sovietică în calitate de secretar de stat în timpul preşedinţilor republicani Richard Nixon şi Gerald Ford, s-a întâlnit de mai multe ori cu Vladimir Putin de când acesta a devenit preşedinte în 2000, informează agenţia Reuters.

"Se apropie momentul de a construi pe baza schimbărilor strategice care au fost deja realizate şi de a le integra într-o nouă structură în vederea realizării păcii prin negociere", a scris Kissinger în revista The Spectator.

"Un proces de pace ar trebui să lege Ucraina de NATO. Alternativa neutralităţii nu mai are sens", a scris Kissinger într-un articol intitulat "Cum să evităm un alt război mondial".

Kissinger a declarat că în luna mai a propus o încetare a focului în cadrul căreia Rusia s-ar fi retras la graniţele de dinantea invaziei din 24 februarie, dar Crimeea ar fi fost obiectul unor "negocieri".

Kissinger, acum în vârstă de 99 de ani, a sugerat că, în cazul în care se va dovedi imposibilă revenirea la status quo-ul stabilit în 2014, referendumurile supravegheate la nivel internaţional în teritoriile revendicate de Rusia ar putea fi o opţiune.

Dezmembrarea Rusiei ar putea declanşa haosul nuclear

Putin prezintă ceea ce el numeşte "operaţiunea militară specială" a Rusiei ca fiind un moment de cotitură în care Rusia ţine în sfârşit piept unui bloc occidental, condus de Statele Unite, care încearcă să profite de căderea Uniunii Sovietice în 1991 prin distrugerea Rusiei.

Kissinger a avertizat că dorinţele de a face Rusia "neputincioasă", sau chiar de a căuta dizolvarea Rusiei, ar putea declanşa haosul. Nici Ucraina, nici vreun stat occidental nu a pledat pentru niciuna dintre aceste căi.

"Dizolvarea Rusiei sau distrugerea capacităţii sale de politică strategică ar putea transforma teritoriul său care cuprinde 11 fuse orare într-un vid contestat", a declarat Kissinger.

"Societăţile sale concurente ar putea decide să îşi rezolve disputele prin violenţă. Alte ţări ar putea căuta să îşi extindă pretenţiile prin forţă. Toate aceste pericole ar fi agravate de prezenţa a mii de arme nucleare care fac din Rusia una dintre cele mai mari două puteri nucleare din lume".

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici