Moarte suspectă a patru bătrâni suedezi, după vaccinarea împotriva gripei porcine

Decesul unor bătrâni, la câteva zile după ce le-a fost administrat vaccinul împotriva gripei A H1N1, a condus la investigaţii în Suedia pentru a se stabili dacă moartea lor a fost provocată de acest vaccin, relatează site-ul thelocal.se.

Moarte suspectă a patru bătrâni suedezi, după vaccinarea împotriva gripei porcine (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

O femeie în vârstă de 74 de ani din nordul Suediei a murit vineri, la patru zile după a fost vaccinată împotriva gripei A H1N1, fiind integrată în grupa pacienţilor cu risc crescut, deoarece suferea de boli de inimă şi plămâni.

"Trebuie să tratăm acest caz cu seriozitate şi să investigăm ce s-a întâmplat", a declarat doctorul Markus Kallionen.

O altă femeie, în vârstă de 90 de ani, a murit, de asemenea, după ce i-a fost administrat vaccinul, potrivit cotidianului Expressen, în timp ce în prezent, autorităţile investighează circumstanţele în care au decedat alţi doi pacienţi, un bărbat în vârstă de 50 de ani cu probleme cardiace şi o femeie cu o boală musculară acută.

"Este important să precizăm că sufereau de boli însoţite de complicaţii", a declarat pentru agenţia de presă TT Gunilla Sjolin Forslund, din cadrul Agenţiei Suedeze pentru Medicamente. "Încă nu ştim dacă aceste decese au legătură cu vaccinul", a adăugat ea.

Suedia a lansat la 12 octombrie un program de vaccinare în masă în intenţia de a controla pandemia de gripă A H1N1, care a provocat îmbolnăvirea a 198 de persoane în această ţară.



comentează şi tu Momentan sunt 2 comentarii
Taguri:
suedia gripa porcina ,
suedia vaccin
COMENTARII
  • nu conteaza 26 oct 2009

    oricum nu va conta daca or mai multi sau mai putini, daca raman paralizati sau orice altceva.

    Legea europeana este CLARA: producatorii de vaccinuri, medicamente folosite incazurile declarate urgente de catre autoritati ( chiar bazate pe suspiciune) SUNT COMPLET IMUNI DIN PUNCT DE VEDERE LEGAL. Si legea este valabila pentru toate tarile europene, Romania included.
    nostrabrucanus.wordpress.com/2009/10/07/pandemia-*-lipsa-de-responsabilitate-consfintita-prin-lege/

  • chisinauian 25 oct 2009

    eu nu ma vaccinez pana cand nu ma asigur ca vaccinul contra gripei porcine nu e periculos

  • vezi toate comentariile
COMENTEAZĂ ŞI TU
Eroare: Câmpurile marcate cu roşu nu sunt valide!
Comentariul a fost adǎ ugat!

Cod captcha invalid!

Introdu numǎrul din imagine:

* Faceţi click pe imagine pentru a genera alt numǎr
ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMǍ Nu existǎ articole similare
ŞTIRILE ZILEI
Versiunea: mobil  |  completa