Motivul pentru care vicepreşedintele UE, Eva Kaili, a fost arestată la Bruxelles. Poliţia belgiană o interoghează

Unul dintre vicepreşedinţii UE, Eva Kaili, a fost arestată vineri seara la Bruxelles de poliţia care investighează presupusele activităţi de lobby ale gazdei Cupei Mondiale, Qatar, în Parlamentul European, potrivid Daily Mail.

3351 afișări
Imaginea articolului Motivul pentru care vicepreşedintele UE, Eva Kaili, a fost arestată la Bruxelles. Poliţia belgiană o interoghează

Sursa foto: Profimedia

Europarlamentarul socialist grec Eva Kaili, în vârstă de 44 de ani, este interogată după ce alte patru persoane au fost arestate în timp ce poliţiştii au percheziţionat 16 proprietăţi în cursul zilei de vineri.

Printre acestea s-ar număra şi partenerul socialistei din Grecia, Eva Kaili, Luca Visentini, în vârstă de 53 de ani, care este actualul secretar general al Confederaţiei Internaţionale a Sindicatelor, ITUC.

Se înţelege că toate cele patru persoane arestate iniţial sunt cetăţeni italieni sau de origine italiană.

Kaili este membră a Mişcării Socialiste Panelenice şi a fost votată în calitate de vicepreşedinte în ianuarie 2022. Ea este europarlamentar din 2014.

Europarlamentarul grec a numit recent Qatar un „fruntaş în domeniul drepturilor muncii”, după ce s-a întâlnit cu ministrul muncii din această ţară, relatează Politico.

Sursa citată a adăugat că Qatar este acuzat că vizează oficiali „cu o poziţie politică şi/sau strategică semnificativă” în Parlament, înainte de a le trimite „sume substanţiale de bani”.

Acest lucru se întâmplă în ciuda preocupărilor internaţionale legate de posibile decese în rândul muncitorilor migranţi în timpul construirii stadioanelor turneului.

Procurorul federal al Belgiei a anunţat arestările după ce 600.000 de euro în numerar au fost descoperiţi când poliţia a efectuat 16 percheziţii la 16 adrese din Bruxelles.

Procurorii nu au precizat identitatea suspecţilor şi nici nu au numit ţara implicată, spunând doar că este vorba despre un stat din „Golf”.

Percheziţiile au fost efectuate în cadrul unei anchete mai ample privind „organizarea criminală” corupţia şi spălarea de bani şi au vizat în principal asistenţii parlamentari, a precizat parchetul federal belgian într-un comunicat.

Însă o sursă apropiată cazului a confirmat informaţiile din presă potrivit cărora acesta se concentrează asupra unor presupuse încercări ale Qatarului de a corupe un socialist italian care a fost membru al Parlamentului European între 2004 şi 2019.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici