NATO: 36 de state vor trimite 6.800 de militari suplimentari în Afganistan
Treizeci şi şase de aliaţi ai Statelor Unite au promis să trimită 6.800 de militari suplimentari în Afganistan, ca o contribuţie la noua strategie destinată eforturilor de combatere a talibanilor, a precizat, miercuri, purtătorul de cuvânt al NATO.
NATO: 36 de state vor trimite 6.800 de militari suplimentari în Afganistan (Imagine: Mediafax Foto/AFP)
"Ţări în afară de Statele Unite, din Forţa Internaţională de Asistenţă pentru Securitate (ISAF), au anunţat aproximativ 6.800 de militari" suplimentari, a declarat James Appathurai, realizând bilanţul unei reuniuni de oficiali militari, organizată luni.
"Treizeci şi şase de ţări, din NATO şi din afara sa, au
propus trupe suplimentare", a precizat el, fără a furniza
alte detalii.
Secretarul general al NATO, Anders Fogh Rasmussen, a salutat luni,
la această reuniune la care au participat cele 28 de state membre
ale NATO şi alte 16 state din cadrul ISAF, trimiterea anunţată a
"aproape 7.000 de militari", aşa cum au convenit la 4 decembrie
miniştrii Afacerilor Externe din statele respective.
Aceste trupe se vor alătura celor 30.000 de militari americani suplimentari pe care Washingtonul îi va trimite în Afganistan.
"Necesităţile în trupe de luptă vor fi în general îndeplinite" după ce vor fi trimişi militarii suplimentari, a apreciat Appathurai. El a remarcat însă că "lipsesc încă instructori (...), precum şi echipamente critice, cum sunt elicopterele, ca întotdeauna".
Statele Unite şi-au exprimat speranţa ca aceste noi trupe aliate
să fie mobilizate în Afganistan în primul semestru al anului 2010,
dar Appathurai nu a fost în măsură să confirme acest lucru.
Purtătorul de cuvânt al ISAF, generalul canadian Eric Tremblay, a
subliniat că trupele suplimentare vor fi utilizate pentru a proteja
"culoarele" între localităţile afgane şi infrastructuri vitale, cum
ar fi drumurile rutiere şi barajele.
Subliniind că "principalul obstacol este lipsa de securitate",
el a apreciat că, "prin noua sa abordare, ISAF ar urma să protejeze
60 până la 70 la sută din populaţia afgană".
Pregătind armata afgană să preia conducerea operaţiunilor, noua
strategie americană, sprijinită de NATO, vizează recâştigarea
încrederii afganilor, întrerupându-le legăturile cu extremiştii.
Aceştia din urmă sunt într-o poziţie de avantaj în anumite sectoare
ale ţării şi au provocat în ultimii ani pierderi tot mai mari în
rândul trupelor străine.
-
Urna găsită la Corund în care se presupunea ca s-ar fi aflat cenuşa lui Nyiro Jozsef este goală
Urna găsită într-un autoturism în localitatea Corund din judeţul Harghita şi în care se presupunea ca s-ar fi aflat cenuşa lui Nyiro Jozsef este goală, a declarat purtătorul de cuvânt al Poliţiei Judeţene Harghita, Gheorghe Filip. citeşte tot
-
Ponta: Am întâlnit mulţi hoţi în viaţa mea, dar niciunul mai mare ca Flutur
Politic ieri, 19:53
Premierul Victor Ponta a declarat că cei care au greşit politic trebuie schimbaţi din funcţie şi cei care au încălcat legea, pedepsiţi, el adăugând, în acest context: "Am întâlnit mulţi hoţi în viaţa mea, dar niciunul mai mare ca Flutur. Am întâlnit şi mulţi mincinoşi, dar niciunul ca Flutur". citeşte tot





Nu exista comentarii