Noi dezvăluiri despre spionajul american: NSA a accesat bazele de date ale companiilor Yahoo şi Google

Agenţia americană pentru Securitatea Naţională (NSA) a accesat, de curând, principalele linii de comunicaţii care fac legătura între bazele de date aparţinând companiilor Yahoo şi Google, arată documente furnizate de fostul consultant Edward Snowden, relatează ziarul Washington Post.

666 afișări
Imaginea articolului Noi dezvăluiri despre spionajul american: NSA a accesat bazele de date ale companiilor Yahoo şi Google

Noi dezvăluiri despre spionajul american: NSA a accesat bazele de date ale companiilor Yahoo şi Google (Imagine: Shutterstock)

Prin accesarea acestor linii de comunicaţii, NSA poate colecta informaţii din sute de milioane de conturi de mail.

Potrivit unui document intern datat 9 ianuarie 2013, divizia de interceptări a NSA trimite zilnic milioane de date obţinute din reţelele companiilor Yahoo şi Google la centrul de stocare a datelor existent în baza de la Fort Meade. Conform documentului, în ultimele 30 de zile înainte de 9 ianuarie 2013, agenţii NSA procesaseră 181.280.466 de date, începând de la "metadate" (date despre conectivitate - expeditorul şi destinatarul unui mesaj) până la conţinutul comunicaţiilor de tip text, audio şi video.

Conform Washington Post, principalul instrument al NSA de colectare şi interpretare a datelor este un proiect numit "Muscular", gestionat în comun cu Divizia guvernamentală britanică pentru comunicaţii (Government Communications Headquarters - GCHQ). NSA şi GCHQ accesează datele direct din cablurile cu fibră optică ce fac legătura între bazele de date ale Google şi Yahoo.

Oficiali de la Casa Albă şi de la Biroul directorului serviciilor americane de informaţii au refuzat să confirme, să nege sau să explice informaţiile despre accesarea bazelor de date ale Google şi Yahoo.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici