Patru obuze siriene au căzut în Irak, provocând moartea unei fetiţe

O fetiţă a fost ucisă şi alte patru persoane au fost rănite de obuze siriene căzute în partea irakiană a frontierei, au anunţat surse medicale şi militare.

269 afișări
Imaginea articolului Patru obuze siriene au căzut în Irak, provocând moartea unei fetiţe

Patru obuze siriene au căzut în Irak, provocând moartea unei fetiţe (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Vineri seara, în jurul orei 23.00 (23.00 ora României), patru obuze de mortier lansate de pe teritoriul sirian au căzut în partea irakiană, la Qaim. Două obuze au aterizat în zone nelocuite, dar celelalte două au căzut peste case.

O fetiţă în vârstă de patru ani a fost ucisă şi alte patru persoane au fost rănite, potrivit căpitanului Ali Jouwair, de la centrul de comandament al operaţiunilor militare din provincia Anbar, unde se află Qaim. Medicul Mustafa Shawki de la spitalul din Qaim a confirmat că a primit cadavrul unei fetiţe şi că le acordă îngrijiri răniţilor.

Qaim este unul dintre cele trei posturi de frontieră principale din Irak şi Siria. De partea siriană a frontierei, Bukamal este de mai multe săptămâni teatrul unor lupte intense între trupele loiale preşedintelui Bashar al-Assad şi rebelii din Armata Siriană Liberă (ASL).

Vineri, cel puţin doi copii au fost ucişi într-un bombardament care a vizat Bukamal, potrivit Observatorului sirian pentru drepturile omului (OSDO).

Violenţele din Siria s-au soldat cu peste 26.000 de morţi de la începutul revoltei, în martie 2011, potrivit OSDO, şi cu 20.000 potrivit ONU.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici