Proteste masive în Rusia: Peste 300 de manifestanţi, arestaţi la Moscova

Mii de persoane s-au adunat, luni seară, la Moscova şi Sankt-Petersburg, pentru a protesta faţă de modul în care s-au derulat alegerile parlamentare câştigate de partidul premierului Vladimir Putin. Peste 300 de manifestanţi, între care şi bloggerul care denunţă corupţia Aleksei Navalni, au fost arestaţi luni seara la Moscova, în momentul în care încercau să organizeze un marş de protest, a anunţat poliţia.

1133 afișări
Imaginea articolului Proteste masive în Rusia: Peste 300 de manifestanţi, arestaţi la Moscova

Proteste masive în Rusia faţă de modul în care s-au derulat alegerile (Imagine: Mediafax foto/AFP)

"Este o zi istorică pentru Rusia. Putin şi partidul lui de hoţi au pierdut în mod ruşinos", a declarat Vladimir Rijkov, de la mişcarea de opoziţie Parnas.

Rijkov a reluat sloganul "Rusia Unită - partidul hoţilor şi escrocilor", popularizat de bloggerul Aleksei Navalni.

"Ieri, Putin a suferit o înfrângere zdrobitoare", a subliniat fostul vicepremier Boris Nemţov.

Numeroşi membri ai opoziţiei au afişat pancarte pe care scria "Alegerile au fost o farsă!".

La rândul său, Partidul Comunist a organizat un alt miting în centrul Moscovei la care au participat circa 1.000 de persoane.

La Sankt-Petersburg, peste 200 de persoane s-au adunat în centrul oraşului pentru un miting neautorizat. Poliţia a anunţat că o sută de protestatari au fost reţinuţi.

Peste 300 de manifestanţi, arestaţi la Moscova

"Peste 300 de persoane au fost arestate, între care (Ilia) Iaşin şi (Aleksei) Navalni, care au chemat activ la nesupunere în faţa poliţiei", a precizat serviciul de presă al poliţiei capitalei, citat de agenţia de presă RIA Novosti.

Aproape 5.000 de persoane s-au adunat pe timp de ploaie în centrul oraşului, luni după-amiază, pentru a denunţa modul în care s-au derulat alegerile, potrivit presei ruse. Poliţia a evocat la rândul său 2.000 de manifestanţi, conform agenţiei de ştiri Interfax.

Este vorba despre o mobilizare a opoziţiei de o anvergură rară în această ţară, unde alegerile legislative de duminică au fost câştigate de partidul premierului Vladimir Putin, Rusia Unită, şi au fost marcate de multiple acuzaţii de fraudă.

După acest miting, sute de militanţi au încercat să meargă spre Comisia Electorală Centrală.

Dar poliţia a blocat accesul pe mai multe străzi şi a procedat la arestări, în special în piaţa Liubianka, unde se află sediul FSB (serviciul federal de securitate, fost KGB), în apropiere de Comisia Electorală.

Pe lângă Aleksei Navalni şi Ilia Iaşin, cofondator al mişcării de opoziţie Solidaritatea, mai mulţi jurnalişti au fost de asemenea arestaţi în timpul marşului, dar aceştia au fost eliberaţi rapid, a precizat RIA Novosti.

Printre ei figurau jurnalişti de la Reuters, Bloomberg şi de la cotidianul rus Izvestia.

Unul dintre redactorii-şefi ai săptămânalului de opoziţie New Times, Ilia Barabanov, a fost de asemenea reţinut, dar el a anunţat pe Twitter că a fost eliberat la scurt timp.

Partidul Rusia Unită al lui Vladimir Putin a cunoscut un revers la legislative, unde a obţinut 49,35 la sută din voturi, cu 15 puncte procentuale mai puţin decât la scrutinul din 2007 (64,3 la sută).

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici