Recep Tayyip Erdogan: Turcia nu mai are nevoie să adere la Uniunea Europeană

Turcia nu mai are nevoie să adere la Uniunea Europeană, dar nu va abandona în mod unilateral negocierile privind aderarea la Blocul comunitar, a declarat, duminică, preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan în faţa Parlamentului, informează site-ul agenţiei de presă Reuters.

49396 afișări
Imaginea articolului Recep Tayyip Erdogan: Turcia nu mai are nevoie să adere la Uniunea Europeană

Recep Tayyip Erdogan: Turcia nu mai are nevoie să adere la Uniunea Europeană

”Nu vom fi noi ce care vor renunţa. Ca să vă spun sincer, nu mai avem nevoie de aderarea la Uniunea Europeană”, a declarat Erdogan.

Turcia a început negocierile pentru aderare în urmă cu 12 ani, însă discuţiile au intrat într-un impas, mai mulţi lideri europeni fiind critici faţă de acţiunile Ankarei după tentativa de lovitură de stat din 2016. De atunci, zeci de mii de oameni, inclusiv profesori şi jurnalişti, au fost reţinuţi.

Oficialii turci au precizat că statele UE nu au apreciat corect gravitatea ameninţărilor cu care s-a confruntat Ankara, precizând că unele state nu au cooperat cu Turcia.

”UE a eşuat în lupta împotriva terorismului”, a declarat preşedintele turc, sugerând că Blocul comunitar încă mai are nevoie de Turcia.

Recent, cancelarul german Angela Merkel a afirmat că Turcia nu a trebuit să adere la UE, în pofida faptului că Ankara este un aliat NATO.

 

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici