Reprezentanţi ai Parlamentului European vor veni la Chişinău pentru negocieri cu liderii politici

Vicepreşedintele Parlamentului European (PE) Jacek Protasiewicz şi europarlamentarul Libor Rouček vor efectua o vizită la Chişinău, începând de duminică, 26 mai, potrivit unui comunicat de presă al Delegaţiei Uniunii Europene în Republica Moldova, citat de IPN, în pagina electronică.

128 afișări
Imaginea articolului Reprezentanţi ai Parlamentului European vor veni la Chişinău pentru negocieri cu liderii politici

Reprezentanţi ai Parlamentului European vor veni la Chişinău pentru negocieri cu liderii politici (Imagine: AFP / MediafaxFoto)

Scopul vizitei oficialilor europeni este de a negocia cu liderii Republicii Moldova modul de depăşire a crizei politice actuale, anunţă comunicatul.

Europarlamentarii se vor întâlni luni, 27 mai, cu premierul desemnat, Iurie Leancă, şi cu alţi reprezentanţi ai fostei coaliţii de guvernare.

"(Republica) Moldova are nevoie urgent de un guvern stabil şi proeuropean pentru a consolida instituţiile democratice şi a continua reformele de care vor beneficia cetăţenii Republicii Moldova. Are nevoie de un guvern credibil pentru a proteja realizările din ultimii ani. Şi are nevoie de un guvern cu un mandat clar pentru a finaliza negocierile privind Acordul de Asociere şi pentru a pune în aplicare liberalizarea regimului de vize", se menţionează în declaraţia comună a celor doi oficiali europeni.

Aceştia sunt de părere că imposibilitatea de a ajunge la un compromis politic poate avea repercusiuni grave asupra procesului de integrare europeană a Republicii Moldova, iar obiectivul vizitei lor este de a impune un acord.

 

 

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici