Rishi Sunak va fi noul premier britanic. Înainte de a prelua funcţia, se va întâlni cu Regele Charles

  • Fostul ministru de Finanţe Rishi Sunak a rămas singurul candidat pentru funcţia de lider al Partidului Conservator şi, implicit, de prim-ministru, în contextul retragerii din cursă a ministrului pentru relaţia cu Parlamentul, Penny Mordaunt.
  • Rishi Sunak se va întâlni marţi dimineaţă cu Regele Charles înainte de a prelua funcţia de prim-ministru.
3625 afișări
Imaginea articolului Rishi Sunak va fi noul premier britanic. Înainte de a prelua funcţia, se va întâlni cu Regele Charles

Rishi Sunak rămâne singurul candidat pentru poziţia de lider conservator şi premier britanic

UPDATE 21.00: Rishi Sunak se va întâlni marţi dimineaţă cu Regele Charles înainte de a prelua funcţia de prim-ministru.

Guvernul a anunţat un calendar pentru ziua de marţi, în care Rishi Sunak se va deplasa la Palatul Buckingham şi se va întâlni cu Regele Charles, potrivit The Guardian.

Penny Mordaunt, ministru pentru Relaţia cu Parlamentul (supranumit informal "lider al Camerei Comunelor"), nu a reuşit să obţină susţinerea a 100 de parlamentari conservatori, astfel că nu se poate înscrie oficial în cursa pentru postul de lider al formaţiunii politice de centru-dreapta, afirmă surse citate de postul Sky News şi de cotidianul The Telegraph.

"Este o perioadă fără precedent. În contextul perioadei scurte pentru scrutinul intern, colegii noştri cred că avem nevoie de certitudine. Au luat decizia în bună-credinţă pentru interesul ţării", a declarat Penny Mordaunt.

Şi fostul prim-ministru britanic Boris Johnson a anunţat, duminică seară, retragerea din cursa pentru desemnarea noului lider al Partidului Conservator.

În acest context, fostul ministru de Finanţe Rishi Sunak rămâne singurul candidat în scrutinul pentru desemnarea noului lider al Partidului Conservator şi va deveni automat prim-ministru după formalizarea rezultatului. Scrutinul intern este organizat în contextul demisiei liderului conservator şi premierului Liz Truss.

Sir Graham Brady, liderul Comitetului 1992, un organism de conducere al Partidului Conservator, a confirmat că Rishi Sunak a prezentat singura candidatură valabilă, astfel că va deveni lider al formaţiunii şi prim-ministru. Rishi Sunak va avea în scurt timp o întâlnire privată cu parlamentarii conservatori.


 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici