Scoţia avertizează Marea Britanie că vrea rămânerea în UE; Theresa May respinge referendumul

Premierul britanic, Theresa May, pare să respingă iniţiativa de organizare a unui nou referendum proindependenţă în Scoţia, deşi naţionaliştii scoţieni au avertizat că, dacă le sunt ignorate solicitările privind rămânerea în UE, Marea Britanie s-ar putea destrăma.

17045 afișări
Imaginea articolului Scoţia avertizează Marea Britanie că vrea rămânerea în UE; Theresa May respinge referendumul

Scoţia avertizează Marea Britanie că vrea rămânerea în UE; Theresa May respinge referendumul

Angus Robertson, vicepreşedintele Partidului Naţional Scoţian (SNP), a atras atenţia că Guvernul de la Londra nu poate ignora solicitările Scoţiei privind rămânerea în Uniunea Europeană.

"Mesajul meu pentru premierul britanic este următorul: dacă veţi continua să ignoraţi voinţa clară a poporului Scoţiei, dacă veţi refuza să analizaţi modul în care am putea proteja locul Scoţiei în UE, atunci, să nu aveţi dubii, zilele dumneavoastră ca premier al Marii Britanii vor fi numărate", a declarat Angus Robertson, potrivit publicaţiei The Telegraph, subliniind că Scoţia intenţionează să rămână parte a Uniunii Europene şi sugerând destrămarea ţării.

Guvernul Scoţiei va anunţa sâptămâna viitoare un nou plan pentru organizarea unui referendum pe tema independenţei faţă de Marea Britanie, în contextul deciziei ţării de a părăsi Uniunea Europeană, a anunţat joi premierul Nicola Sturgeon. Şeful Guvernului scoţian a argumentat că "aripa de dreapta a Partidului Conservator este în ascensiune şi vrea să deturneze rezultatul referendumului" prin care s-a decis ieşirea Marii Britanii din Uniunea Europeană, existând riscul ca Londra să se îndrepte spre un "Brexit dur".

Însă Guvernul de la Londra pare să respingă iniţiativa. "A fost un referendum în anul 2014, (...) legal şi corect. Rezultatul a fost decisiv, iar ambele părţi au stabilit atunci să îl respecte. (...) Poporul scoţian a optat să rămână în Marea Britanie. Cred că trebuie să respectăm acea decizie şi să colaborăm constructiv asupra modului în care cele patru naţiuni (care formează Marea Britanie - n.red.) pot găsi împreună cel mai bun acord de a părăsi Uniunea Europeană", a reacţionat Biroul premierului Theresa May.

Marea Britanie este alcătuită din Anglia, Ţara Galilor, Scoţia şi Irlanda de Nord. Scoţia a organizat în anul 2014 un referendum similar, dar ideea independenţei faţă de Marea Britanie a fost respinsă în raport de 55% la 45%.

 

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici