Silvio Berlusconi a făcut glume despre evrei la ziua sa de naştere

Premierul italian Silvio Berlusconi s-a adresat susţinătorilor săi veniţi să îl felicite cu ocazia zilei de naştere, declarând că este o victimă a "judecătorilor de stânga" şi făcând o glumă despre evrei, potrivit unei înregistrări video difuzate vineri pe site-ul La Repubblica.

90 afișări
Imaginea articolului Silvio Berlusconi a făcut glume despre evrei la ziua sa de naştere

Silvio Berlusconi a făcut glume despre evrei la ziua sa de naştere (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Berlusconi a coborât marţi, la miezul nopţii, la parterul palatului Grazioli, reşedinţa sa din Roma, pentru a saluta un grup de tineri şi a le vorbi pe teme politice, dar şi pentru a face glume, înainte de a încheia spunând: "eu colecţionez o glumă pe zi... şi chiar o fată pe zi".

Dorind să glumească, el a relatat povestea unei familii de evrei care ascunde un alt evreu, făcându-l să plătească o taxă lunară uriaşă, fără să-i spună că războiul (al Doilea Război Mondial) a luat sfârşit. Apoi, Berlusconi a atacat cu virulenţă magistratura italiană.

TITLURILE ZILEI

În înregistrarea video, şeful Guvernului susţine că "ar fi nevoie de o anchetă parlamentară pentru a verifica, aşa cum crede (el), existenţa unui grup de răufăcători în cadrul magistraturii, format din judecători de stânga care încearcă să falsifice rezultatele electorale" ce l-au adus la putere.

Berlusconi, care este vizat de două procese la Milano pentru corupere de martori şi fraudă fiscală, a acuzat "magistratura de stânga" că încearcă să îi strice imaginea, pentru a-l obliga să demisioneze.

"Am împotriva mea stânga, centrul, marile ziare, judecătorii...", afirmă Berlusconi.

El le-a propus tinerilor să devină parlamentari: "înscrieţi-vă pe listă; (ea să fie compusă) jumătate din femei şi doar tineri, pentru că în partidul nostru, ajunge un bătrân, adică eu!".

Mulţi opozanţi ai şefului Guvernului au criticat aceste declaraţii, liderul comunist Pino Sgobio comparându-l pe Berlusconi cu personajul din "Dr Jekyll and Mr Hyde", care, chiar înainte de a pronunţa un discurs de conciliere în Parlament pentru a obţine un vot de încredere, "şi-a dezvăluit adevăratul caracter" în privat.

În plus, gluma sa despre evrei a fost criticată de Amos Luzzatto, preşedintele comunităţii evreieşti din Veneţia, care a declarat că Berlusconi vehiculează astfel "cele mai rele stereotipuri antisemite".

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici