SUA vor ca Egiptul să rămână "constructiv" în procesul de pace din Orientul Mijlociu

Statele Unite şi-au exprimat speranţa că Egiptul va păstra, pe viitor, un "rol constructiv" în procesul de pace din Orientul Mijlociu şi că va acorda importanţă păcii cu Israelul, a declarat miercuri Philip Crowley, purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat american.

32 afișări
Imaginea articolului SUA vor ca Egiptul să rămână "constructiv" în procesul de pace din Orientul Mijlociu

SUA vor ca Egiptul să rămână "constructiv" în procesul de pace din Orientul Mijlociu (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

"Sperăm că viitorul Guvern al Egiptului va juca un rol constructiv în procesul de pace şi că va recunoaşte importanţa de a avea o relaţie paşnică cu Israelul", a declarat el într-o conferinţă de presă.

Egiptul a semnat un tratat de pace istoric cu Israelul, în 1979, iar regimul contestat al preşedintelui Hosni Mubarak este considerat, în continuare, cel mai bun aliat arab al Washingtonului în acest dosar.

Premierul israelian, Benjamin Netanyahu, a avertizat miercuri contra unui risc ca revolta populară din Egipt să conducă la o perioadă "de instabilitate şi incertitudine de mai mulţi ani" în regiune.

"Sunt convins că dacă forţele care vor să aducă o schimbare echilibrată, reforme şi democratizarea Egiptului (sunt cele care) câştigă, această schimbare va face să avanseze pacea între Israel şi lumea arabă", a dat asigurări Netanyahu.

Pe de altă parte, secretarul american al Apărării, Robert Gates, a purtat, miercuri, o nouă conversaţie prin telefon cu ministrul egiptean al Apărării, Mohamed Hussein Tantaoui, despre situaţia din Egipt, a anunţat purtătorul său de cuvânt, Geoff Morrell.

"Aceasta a fost cea de a treia conversaţie cu ministrul egiptean (al Apărării), de la sfârşitul săptămânii" şi până în prezent, a anunţat Morrell într-un comunicat, fără a face precizări despre conţinutul discuţiilor.

Oficialii americani şi-au multiplicat contactele cu omologii lor egipteni de la începutul manifestaţiilor contra regimului preşedintelui Hosni Mubarak, insistând să se efectueze o tranziţie politică paşnică şi ordonată.

Secretarul de Stat american, Hillary Clinton, i-a cerut, la telefon, vicepreşedintelui egiptean, Omar Suleiman, o anchetă asupra violenţelor care au avut loc la manifestaţiile de miercuri, la Cairo, a anunţat Crowley.

Comandantul Statului Major Interarme american, amiralul Mike Mullen, a discutat, din nou, cu şeful Statului Major egiptean, generalul Sami Enan, reiterând "încrederea" sa în armata egipteană.

El şi-a repetat "dorinţa de a vedea situaţia revenind la calm şi şi-a exprimat încrederea în armata egipteană în privinţa asigurării securităţii ţării, atât pe plan intern, cât şi în zona Canalului Suez, potrivit purtătorului său de cuvânt, căpitanul de navă John Kirby.

Canalul Suez, care asigură legătura între Mediterana şi Marea Roşie, este o rută maritimă strategică în lume, mai ales pentru Marina americană, ale cărei nave tranzitează Canalul pentru a ajunge în Oceanul Indian, de unde oferă susţinere trupelor sale în Afganistan.

Un portavion american, USS Entreprise, şi grupa sa de luptă, urmează să traverseze Canalul Suez, în săptămânile următoare, pentru a ajunge în Oceanul Indian.

Considerată drept coloana vertebrală a regimului, armata egipteană, care a apreciat că revendicările manifestanţilor sunt "legitime", este formată şi echipată, în mare parte, de Statele Unite, de peste 30 de ani.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici