SUA vor confisca un zgârie-nori deţinut în secret de Iran - FOTO

Statele Unite vor confisca un zgârie-nori de 36 de etaje din New York, care este deţinut în secret de Iran, potrivit procuraturii, a anunţat marţi Departamentul Justiţiei.

3820 afișări
Imaginea articolului SUA vor confisca un zgârie-nori deţinut în secret de Iran - FOTO

SUA vor confisca un zgârie-nori deţinut în secret de Iran (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Confiscarea şi vânzarea acestui imobil, situat pe 5th Avenue, în plin Manhattan, ar fi "cea mai importantă confiscare legată de terorism", potrivit ministerului.

Un judecător federal a dat curs, în această săptămână, unei plângeri a administraţiei americane potrivit căreia proprietarii imobilului au încălcat sancţiunile împotriva Iranului şi legislaţia privind spălarea de bani.

Procurorul federal din Manhattan, Preet Bharara, a declarat că decizia confirmă acuzaţiile departamentului, potrivit cărora proprietarul imobilului "era (şi este în continuare) o faţadă pentru Banca Melli şi, în consecinţă, o faţadă pentru Guvernul Iranului".

Bharara a declarat că fructul vânzării turnului ar procura "mijloace pentru indemnizarea victimelor terorismului finanţat de Iran".

Procurorii americani consideră că proprietarii imobilului, fundaţia Alavi şi grupul Assa, au transferat venitul din chirii şi alte fonduri către banca publică iraniană Melli.

Fundaţia Alavi administrează o organizaţie umanitară pentru Iran, precum şi acest imobil în numele Guvernului iranian, potrivit comunicatului.

Construit în anii '70 de o organizaţie fără scop lucrativ, fundaţia Pahlavi, administrată de şahul Iranului, şi finanţat dintr-un împrumut al băncii Melli, imobilul a fost expropriat de Guvernul iranian după revoluţia din 1979, potrivit procuraturii.

Conform aceleiaşi surse, fundaţia Pahlavi a fost redenumită fundaţia Mostazafan din New York, apoi Alavi.

Fundaţia Alavi a anunţat că intenţionează să facă apel, într-un comunicat publicat pe site-ul său de Internet.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici