Ucrainenii din estul rusofon spun că nu mai vor "să plătească" pentru vestul ţării

Numeroşi ucraineni din Doneţk, centrul regiunii miniere Donbas, din estul Ucrainei, câştigă din ce în ce mai puţin şi spun că nu mai vor "să plătească" pentru regiunile din vest, mult mai puţin industrializate şi, în consecinţă, mai puţin dezvoltate.

912 afișări
Imaginea articolului Ucrainenii din estul rusofon spun că nu mai vor "să plătească" pentru vestul ţării

Ucrainenii din estul rusofon spun că nu mai vor "să plătească" pentru vestul ţării (Imagine: AFP/ Mediafax Foto)

"Aici, muncim pentru cei din Kiev şi din vest", spune cu indignare Nina Aleksandrovna, în vârstă de 72 de ani, care primeşte o pensie de aproximativ 100 de dolari pe lună.

"Preţurile cresc tot timpul în magazine", se plânge bătrâna.

În mina de cărbune "Kalinina", directorul Veniamin Nikolaevici, asigură că situaţia este "normală". "Muncim la fel ca înaintea" evenimentelor recente de la Kiev, care au dus la înlăturarea regimului condus de Viktor Ianukovici, originar din estul ţării, spune directorul minei.

"Dorim doar ca economia să progreseze", adaugă directorul, care seamănă mai degrabă cu un oficial din perioada sovietică, decât cu un "manager" modern. "Bineînţeles că oamenii îşi primesc salariile, nu sunt întârzieri", asigură directorul minei.

Angajaţii minei spun însă cu totul altceva. "Nu am primit salariul săptămâna trecută. Este pentru prima oară când se întâmplă acest lucru", afirmă Vitali, căsătorit şi tatăl a doi copii.

Pentru a-şi putea plăti chiria - 100 de euro pentru o locuinţa de 40 de metri pătraţi situată la aproximativ 40 de kilometri de Doneţk, şi a-şi asigura traiul zilnic, lucrează şi ca taximetrist după orele de program, ceea ce îi aduce în plus 500 de euro. Soţia sa câştigă mai puţin de 150 de euro pe lună.

Situaţia este mult mai rea pentru pensionari, explică Viktor Afinogheev, care primeşte o pensie echivalentă cu 200 de euro pe lună, iar un sfert din aceşti bani sunt cheltuiţi pentru întreţinerea locuinţei de 36 de metri pătraţi din centrul oraşului.

Ucraina este în pragul falimentului dacă nu primeşte rapid un ajutor financiar. Potrivit Ministerului ucrainean interimar de Finanţe, Kievul are nevoie de 35 de miliarde de dolari pentru doi ani.

- Ruperea legăturilor economice cu vestul, o soluţie?

Pe principalul bulevard din Doneţk, magazinele de lux sunt ocolite ostentativ de populaţie: vânzătorii stau liniştiţi de vorbă între ei, în timp ce casierele lenevesc, fără să fie deranjate de niciun client.

Între timp, muncitorii, îmbrăcaţi în haine cenuşii, se plimbă pe stradă.

În această regiune rusofonă bogată în resurse şi unde activitatea industrială este intensă, companiile au adesea legături strânse cu Rusia şi nu doar geografic, ci şi emoţional.

În aceste condiţii dificile, există tentaţia printre numeroşi locuitori din Doneţk, un oraş mare cu aspect sovietic, să fie "tăiate legăturile" în plan economic cu partea de vest a Ucrainei.

Sentimentul nu este împărtăşit de Dmtri, un student în vârstă de 22 de ani, care consideră că "estul trebuie să continue să împartă cu restul ţării, deşi mulţi spun că nu mai trebuie să plătească pentru alte regiuni şi că ar fi mai corect să păstreze doar pentru est ceea ce se produce".

"Este adevărat că noi contribuim cu un sfert la Produsul Intern Brut al Ucrainei", spune tânărul. "Dar trebuie să dăm dovadă de omenie", adaugă el, zâmbind.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici