UE prelungeşte sancţiunile economice impuse Siriei până la 1 iunie 2015

Uniunea Europeană (UE) a anunţat joi că va prelungi până la 1 iunie 2015 regimul de sancţiuni impus Siriei, care include un embargo asupra petrolului şi blocarea averilor apropiaţilor regimului lui Bashar al -Assad.

82 afișări
Imaginea articolului UE prelungeşte sancţiunile economice impuse Siriei până la 1 iunie 2015

Bashar al-Assad (Imagine: Mediafax Foto / AFP)

Decizia a fost publicată în Jurnalul Oficial al UE.

Aceste măsuri vizează 179 de persoane şi 53 de firme sau administraţii, ale căror averi sunt blocate şi care sunt vizate de interdicţia de a obţine vize de călătorie. Între ele se află şi Banca centrală siriană, se arată într-un comunicat UE, care a retras două persoane şi o entitate de pe listă (Syria International Islamic Bank).

UE interzice totodată cetăţenilor săi să cumpere arme pentru Siria, să le transporte către terţe state sau să asigure asemenea transporturi. Scopul este privarea regimului de eventuale surse de finanţare.

Prelungirea sancţiunilor are loc cu câteva zile înaintea alegerilor prezidenţiale din Siria, un scrutin programat la 3 iunie şi denunţat de către Occident ca "farsă". Bashar al-Assad este sigur că va fi reales.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici