Viktor Orban: Corupţia nu va fi tolerată, dar "refuz să transform Ungaria în România"

Corupţia de orice fel nu va fi tolerată, dar "refuz să transform Ungaria în România", a declarat marţi, în Parlament, premierul ungar Viktor Orban, răspunzând unei întrebări din partea liderului formaţiunii naţionaliste radicale Jobbik, Gabor Vona, relatează MTI.

13885 afișări
Imaginea articolului Viktor Orban: Corupţia nu va fi tolerată, dar "refuz să transform Ungaria în România"

Viktor Orban: Corupţia nu va fi tolerată, dar "refuz să transform Ungaria în România" (Imagine: Arhiva Mediafax Foto/ AP)

Orban a precizat că nu ar fi recomandat ca politicienii ungari sau Parlamentul să îşi asume rolul Parchetului şi al Poliţiei.

"Refuz să transform Ungaria în România", a afirmat premierul ungar, adăugând că va respinge orice proceduri extraordinare menite să acorde unor comisii parlamentare puterea autorităţilor responsabile de aplicarea legii.

Vona sugerase că ar trebui înfiinţate două comisii, una care să investigheze presupusele legături ale Jobbik cu Rusia şi alta care să examineze modul în care s-au îmbogăţit unele persoane care au legătură cu partidul lui Orban, Fidesz.

"De ce oameni din cercul dvs. au devenit atât de bogaţi în ultimii ani?", l-a întrebat Vona pe premier, referindu-se la Arpad Habony, un consilier informal, Lorinc Meszaros, un om de afaceri din satul lui Orban, şi la Andrew Vajna, comisar guvernamental pentru industria filmului.

Orban a subliniat că nu a tolerat corupţia de niciun fel în trecut şi nu o va tolera nici în viitor. Interesele ţării sunt avute în vedere atunci când se adoptă vreo decizie în Guvern, a insistat el.

Premierul a precizat că a verificat listele publice cu cei mai bogaţi oameni din Ungaria şi nici un susţinător al Fidesz nu se află între primii zece, deşi partidul este la guvernare de zece ani.

Orban a afirmat însă că Jobbik este plin de infractori, cerând formaţiunii să dezvăluie cine sunt susţinătorii săi.

Vona a dezminţit acuzaţia conform căreia Jobbik ar fi primit finanţare din partea Rusiei, adăugând că independenţa este una dintre valorile de bază ale formaţiunii.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici