Vladimir Putin: Rusia nu doreşte instalarea "haosului" în Siria

Preşedintele rus, Vladimir Putin, a dat asigurări vineri că Moscova, care susţine în continuare regimul Bashar al-Assad, nu doreşte instalarea "haosului" în Siria.

427 afișări
Imaginea articolului Vladimir Putin: Rusia nu doreşte instalarea "haosului" în Siria

Vladimir Putin (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

 

"Siria nu este departe de frontierele noastre şi nu vrem să se instaleze haosul acolo, cum s-a întâmplat în unele ţări din regiune", a declarat Putin într-o conferinţă de presă organizată după summitul UE-Rusia, desfăşurat la Bruxelles.

"Cea mai importantă pentru noi este ordinea în Siria", a insistat preşedintele rus, sugerând că Moscova este "interesată" de instaurarea unui sistem democratic în Siria şi reiterând că nu este "avocatul" regimului Bashar al-Assad.

"Pentru a exista acorduri pe termen lung, toată lumea trebuie să ajungă la un consens privind viitorul ţării, în interesul tuturor cetăţenilor, al tuturor grupurilor etnice şi confesionale. Toate părţile trebuie să se aşeze la masa negocierilor", a încheiat Putin.

Siria se confruntă de 21 de luni cu revolte reprimate violent şi confruntări militare între serviciile de securitate subordonate regimului Bashar al-Assad şi forţele opoziţiei.

Bilanţul confruntărilor este de cel puţin 43.000 de morţi, conform Observatorului Sirian pentru Drepturile Omului.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici