Volodimir Zelenski admite dificultăţile contraofensivei şi ar vrea ca Rusia să retragă trupele

Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a admis, marţi, că este "dificilă" contraofensiva din sud-estul ţării, dar susţine că, deşi nu au suficiente echipamente, forţele militare ucrainene deţin iniţiativa, pe fondul scepticismului unor oficiali occidentali.

1373 afișări
Imaginea articolului Volodimir Zelenski admite dificultăţile contraofensivei şi ar vrea ca Rusia să retragă trupele

Sursa: Hepta/Mediafax Foto

"Contraofensiva este dificilă, probabil este mai lentă decât ne-am dori. Dar iniţiativa este a forţelor militare ucrainene", afirmă Volodimir Zelenski, citat de cotidianul Le Monde.

"Este într-adevăr dificil să lupţi atât de mult timp. Este dificil, când ne confruntăm cu lipsa anumitor arme. Totul este foarte dificil, pentru că este război. Este dificil pentru noi, dar este dificil şi pentru ruşi. Suntem obosiţi şi noi, sunt obosiţi şi ei, există teamă. Rusia, spre deosebire de noi, poate pune capăt acestui război foarte rapid, fără victime care nu sunt necesare, prin retragerea de pe teritoriul nostru. Ucraina nu va continua războiul pe teritoriul Federaţiei Ruse. Nu acesta este scopul nostru. Noi ne eliberăm teritoriile. Aceasta este diferenţa. Ei au teritoriu pe care să se replieze, nu noi", a subliniat Zelenski.

Mai mulţi oficiali occidentali, în principal din Statele Unite, au exprimat scepticism privind eficienţa contraofensivei Ucrainei, aflată în curs deja de câteva săptămâni. Oficiali citaţi de postul de televiziune CNN sunt sceptici că armata ucraineană are capacitatea de a recăpăta controlul asupra teritoriilor din sud-estul Ucrainei ocupate de armata rusă. "Rămâne să vedem în următoarele câteva săptămâni dacă există vreo şansă de a face anumite progrese. Dar cred că este extrem de improbabil ca ucrainenii să înregistreze progrese care să modifice balanţa conflictului", a afirmat un diplomat occidental, sub protecţia anonimatului.

"Evaluările noastre sunt sumbre şi ne amintesc de provocările cu care se confruntă. Aceasta este cea mai dificilă perioadă a războiului", a declarat congresmanul democrat american Mike Quigley.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici