Washingtonul crede că va convinge opoziţia siriană să participe la Geneva II

Statele Unite cred că vor reuşi să convingă opoziţia siriană moderată să se prezinte la conferinţa internaţională de pace numită Geneva II, care va avea loc la sfârşitul lui ianuarie în Elveţia şi la care Iranul nu va participa, au afirmat vineri diplomaţi americani.

115 afișări
Imaginea articolului Washingtonul crede că va convinge opoziţia siriană să participe la Geneva II

Washingtonul crede că va convinge opoziţia siriană să participe la Geneva II (Imagine: AFP/ Mediafax foto)

Secretarul de Stat american, John Kerry, urmează să participe duminică, la Paris, la o nouă reuniune a Grupului Prietenii Siriei, sau "Londra 11", care prevede întrunirea preşedintelui Coaliţiei opoziţiei siriene, Ahmad Jarba, şi a miniştrilor din 11 state care o sprijină (Statele Unite, Marea Britanie, Franţa, Germania, Italia, Turcia, Arabia Saudită, Emiratele Arabe Unite, Qatar, Egipt şi Iordania).

La Paris, aceste ţări vor spori presiunile pentru a convinge opoziţia siriană să participe la conferinţa Geneva II, care urmează să de deschidă pe 22 ianuarie, la Montreux (Elveţia), sub egida ONU.

"Există oameni din întreaga lume care fac tot posibilul pentru a-i aduce pe (opozanţii sirieni) cu o poziţie comună" în Elveţia, a dat asigurări un oficial din cadrul Departamentului de Stat, al cărui ambasador pentru Siria, Robet Ford, încearcă de aproape un an să coalizeze această opoziţie.

"Cu titlu personal, eu sunt foarte încrezător în faptul că ei vor reuşi" să convingă opoziţia să se prezinte la Geneva II, a adăugat acest diplomat într-o conferinţă telefonică.

Însă, în cadrul unei reuniuni în această săptămână la Istanbul, Coaliţia, profund divizată, a amânat pentru 17 ianuarie luarea unei hotărâri în privinţa participării la Geneva II. Principalele grupări combatante rebele i-au avertizat pe opozanţii politici aflaţi în exil în privinţa oricărei forme de negociere cu Damascul, iar Consiliul Naţional Sirian, principala formaţiune a Coaliţiei, şi-a exprimat deja refuzul de a participa la Geneva II, cerând garanţii în legătură cu înlăturarea de la putere a lui Bashar al-Assad.

Geneva II "va reprezenta prima lor ocazie de a face faţă Guvernului sirian şi cred că nu o vor rata", a preconizat diplomatul.

Geneva II trebuie să aducă la aceeaşi masă regimul şi opoziţia din Siria pentru a discuta despre o ipotetică tranziţie politică, potrivit unui acord semnat pe 20 iunie 2012, la Geneva, dar niciodată aplicat.

Această conferinţă va fi prezidată de secretarul general al ONU, Ban Ki-moon, care a invitat aproximativ 20 de ţări, dar nu şi Iranul. Rusia, care sprijină regimul sirian, s-a arătat în favoarea prezenţei Teheranului la Geneva II, însă Statele Unite se opun. Însă Washingtonul nu ar refuza o participare iraniană la nivel ministerial.

"Iranul nu a acceptat dispoziţiile acordului de la Geneva (din 2012) şi nu, ei nu vin", a afirmat oficialul american. Un alt diplomat a amintit, totuşi, că această problemă va fi "dezbătută" la Paris, în special în cursul unei întrevederi care va avea loc luni între John Kerry şi omologul său rus, Serghei Lavrov.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici