WikiLeaks: Un fost vicepreşedinte afgan a aterizat la Dubai cu 52 de milioane de dolari în numerar

Corupţia "endemică" a Guvernului afgan şi lipsa de putere a SUA de a face ceva în această privinţă este descrisă în mai multe telegrame diplomatice clasificate, una dintre ele vizând un fost vicepreşedinte afgan care a mers în Dubai cu 52 milioane de dolari, relatează The Guardian în ediţia online.

24 afișări
Imaginea articolului WikiLeaks: Un fost vicepreşedinte afgan a aterizat la Dubai cu 52 de milioane de dolari în numerar

WikiLeaks: Un fost vicepreşedinte afgan a aterizat la Dubai cu 52 de milioane de dolari în numerar (Imagine: Radu Iordache/Mediafax Foto)

Într-un incident "uluitor", în octombrie 2009, vicepreşedintele de atuci, Ahmad Zia Massoud, a fost oprit şi chestionat în Dubai, el aterizând în acest emirat cu 52 de milioane de dolari numerar asupra sa, potrivit unui raport diplomatic, publicat de site-ul WikiLeaks. Massoud, fratele mai tânăr al liderului rezistenţei antisovietice Ahmad Shah Massoud, a fost deţinut de oficiali din Statele Unite şi Emiratele Arabe Unite (EAU), care încercau să oprească o operaţiune de spălare de bani, se arată în raport.

Însă vicepreşedintelui i s-a permis să plece cu banii, fără să spună de unde provin. Telegrama, trimisă de ambasadorul Karl Eikenberry, a oferit detalii despre "scala colosală" a scurgerilor de capital din Afganistan, uneori sume de bani numerar fiind pur şi simplu transportate din Kabul în EAU cu avionul. "Sume uriaşe de bani-gheaţă vin şi pleacă din ţară săptămânal, lunar şi anual. Înainte de alegerile (prezidenţiale) de la 20 august, au fost raportate retrageri bancare în valoare de 600 de milioane de dolari, iar în ultimele luni, de aproximativ 200 de milioane de dolari", se arată în telegramă.

Potrivit unor surse, curierii transportă banii cu avioane ale Pamir Airlines, companie deţinută în comun de Kabul Bank şi cetăţeni afgani influenţi, ca Mahmood Karzai, unul dintre fraţii preşedintelui afgan, şi Mohammad Fahim, un lider tadjic de gherilă, care a candidat la postul de vicepreşedinte în tandem cu Hamid Karzai, în alegerile din august 2009.

Telegrama precizează că "exportarea sumelor de bani numerar" este încurajată de faptul că "traficanţii de droguri, oficialii corupţi, inclusiv o mare parte a patronilor de afaceri legale, nu beneficiază de pe urma păstrării milioanelor de dolari în ţară, ei fiind, în schimb, motivaţi să mute aceste valori în conturi şi investiţii în afara Afganistanului". "Numeroase alte persoane private notabile şi oficiali îşi păstrează bunurile (în special proprietăţile) în afara Afganistanului, lucru care sugerează că aceşti indivizi extrag cât mai multe bogăţii posibil, atunci când condiţiile o permit", continuă telegrama.

Alte două telegrame oferă detalii despre asemenea "extrageri de bogăţii" din partea guvernatorilor unor provincii-cheie din estul ţării. Usman Usmani, guvernatorul din Ghazni, şi Juma Khan Hamdard, guvernatorul din Patkiya, sunt acuzaţi, între altele, de corupţie sistemică, furtul fondurilor publice şi extorcarea de bani de la contractorii în construcţii.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici