Decizia premierului a fost primită cu entuziasm de conservatorii eurosceptici de la Londra, fiind considerată un prim pas spre îndepărtarea de Uniunea Europeană la nivel decizional sau chiar spre retragerea din Blocul comunitar.
Dar folosirea dreptului de veto de către Londra pentru a bloca modificarea tratatelor UE pare să creeze tensiuni în relaţia dintre conservatori şi liberali-democraţi.
Vicepremierul Nick Clegg a respins posibilitatea unei scindări a coaliţiei, insistând pe ideea de „unitate” în susţinerea solicitărilor lui Cameron pentru acordarea de „garanţii modeste şi rezonabile” de către UE în scopul protejării intereselor britanice.
Însă alţi lideri liberali-democraţi sunt dezamăgiţi, deputatul Chris Davies acuzându-l pe David Cameron de „trădarea Marii Britanii”.
La rândul lui, lordul Oakeshott a vorbit despre „o zi neagră pentru Marea Britanie şi Europa”.
David Cameron a insistat că decizia lui a fost luată pe baza unei „poziţii comune” stabilită de conservatori şi liberali-democraţi.
Marea Britanie a respins propunerea Germaniei şi Franţei de modificare a tratatelor UE pentru depăşirea crizei din zona euro, forţându-i pe liderii europeni să propună un acord interguvernamental pentru înăsprirea disciplinei bugetare, un plan susţinut de 23 de state UE.