Video ŞTIRILE OREI 09.00

MEDIAFAX vă prezintă ştirile orei 09.00

114 afișări

Comisia pentru legile justiţiei va discuta, azi, OUG 92 privind modificarea legilor justiţiei. Deşi forul legislativ a adoptat un raport favorabil cu amendamente, iniţiativa a fost retrimisă la Comisie pentru dezbaterea unei propuneri a CSM. Votul final este posibil să fie mâine la Senat.

Comisia juridică a Senatului va vota, azi, raportul asupra cererii formulate de procurorii DNA pentru începerea urmăririi penale în cazul lui Călin Popescu Tăriceanu. Acesta este acuzat de luare de mită.

Opt persoane vor fi audiate azi în Camera Deputaţilor pentru funcţia de vicepreşedinte al Autorităţii de Supraveghere Financiare (ASF), responsabil cu piaţa de capital. La data de 15 noiembrie, deputatul PSD Marius Bota a demisionat din funcţie de vicepreşedinte al ASF.

Elena Udrea şi Alina Bica vor rămâne în arest preventiv până la finalizarea procedurii de extrădare. Asta a decis o instanţă judiciară din Costa Rica, ieri, informează presa locală.

Ministrul Muncii, Marius Budăi, a anunţat, aseară, că plata pensiilor recalculate se va face începând cu 1 octombrie 2018, indiferent când se va termina de recalculat ultimul dosar. Totodată a mai precizat că în această lună pensiile vor fi plătite până pe 15 decembrie.

Corpul neînsufleţit al fostului preşedinte american George H.W. Bush a fost depus ieri în Capitoliul Statelor Unite ale Americii, în Washington, unde cetăţenii îşi pot prezenta omagiile, relatează CNN şi Reuters. După finalizarea ceremoniilor din Washington, va fi organizată o altă înmormântare în Houston joi, ca apoi corpul preşedintelui să fie înmormântat în College Station, Texas.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici