VIDEO Canotorii tricolori, la Jocurile Olimpice. Ancuţa Bodnar şi Simona Radiş au obţinut cel mai bun timp, la dublu vâsle

  • Echipajele române de canotaj dublu vâsle masculin şi feminin şi-au început vineri dimineaţa aventura la Tokyo 2020.
  • Cei patru canotori au fost deschizătorii unei săptămâni de foc, ce se încheie pe 30 iulie, cu finalele în probele de 8 rame cu cârmaci.
  • Echipajele române de canotaj dublu vâsle masculin şi feminin s-au calificat în semifinale.
  • Ancuţa Bodnar şi Simona Radiş au obţinut cel mai bun timp din seriile de la dublu vâsle.
889 afișări
Imaginea articolului VIDEO Canotorii tricolori, la Jocurile Olimpice. Ancuţa Bodnar şi Simona Radiş au obţinut cel mai bun timp, la dublu vâsle

Sursa foto: Mediafaxfoto

Canotajul românesc a început cu dreptul evoluţiile la Jocurile Olimpice de la Tokyo 2020, primele două echipaje intrate în competiţie reuşind să se califice în semifinalele probei de dublu vâsle, atât la masculin, cât şi la feminin.

Ioan Prundeanu şi Marian Florian Enache au luat startul în sesiunea de dimineaţă, la ora locală 10.50 (4.50 ora României), în cea de a 3-a serie de calificări, având alături echipajele Lituaniei, a Marii Britanii şi a Ţărilor de Jos. Pentru a se califica în semifinală, românii trebuiau să ocupe unul din primele 3 locuri.

La capătul cursei de pe luciul apei de la Sea Forest Waterway, Prundeanu şi Enache au trecut linia de sosire pe locul 3, cu timpul de 6:13.62, la 5.24 secunde după echipajul câştigător al Ţărilor de Jos. Pe locul doi s-a situat barca Marii Britanii.

Cei doi vor evolua în semifinale luni, de la ora locală 10.40 (4.40, ora României).

Nicoleta Ancuţa Bodnar şi Simona Geanina Radiş, unul din echipajele favorite certe la o medalie olimpică, au luat startul în seria a doua a calificărilor la feminin, la ora locală 11.10 (5.10 ora României), în aceeaşi primă sesiune de dimineaţă.

Ele au concurat pentru un loc în semifinală cu echipajele Italiei, Canadei, dar şi cu reprezentantele Comitetului Olimpic Rus.

Nicoleta Ancuţa Bodnar şi Simona Geanina Radiş au dominat cursa, conducând pe toată durata ei şi realizând în final cel mai bun timp din toate cele 3 serii de calificare, 6:49.79, cu aproape 8 secunde în faţa echipajului Canadei. În ordinea timpilor obţinuţi şi în celelalte 2 serii, pe locul 2 s-a clasat barca Ţărilor de Jos, cu un timp mai slab cu doar 11 sutimi de secundă faţă de cel al României, urmată de cea a Lituaniei.

Reprezentantele României vor evolua în semifinale tot luni, în jurul orei locale 10.20 (4.20 ora României).

VIDEO Ancuţa Bodnar şi Simona Radiş au obţinut cel mai bun timp din seriile de la dublu vâsle

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici