EXCLUSIV: Remeş, numit "Împăratul" în discuţiile dintre Mureşan şi Ciorbă

Procurorii anticorupţie au înregistrări în care ministrul Agriculturii, Decebal Traian Remeş, este filmat primind un plic de la Ioan Avram Mureşan, dar şi cu fostul ministru care, într-o discuţie ulterioară cu Gheorghe Ciorbă, recunoaşte faptul că în plic se aflau 15.000 de euro.

2 afișări
Imaginea articolului EXCLUSIV: Remeş, numit "Împăratul" în discuţiile dintre Mureşan şi Ciorbă

EXCLUSIV: Remeş, numit "Împăratul" în discuţiile dintre Mureşan şi Ciorbă

Surse judiciare au declarat agenţiei MEDIAFAX că ministrul Remeş şi fostul ministru Mureşan au fost filmaţi în timpul unei întâlniri avute într-un local din zona Dorobanţi. Mureşan îi vorbeşte lui Remeş codat, multe dintre detalii scriindu-i-le pe o hârtie.

La un moment dat, Mureşan primeşte un telefon de la Gheorghe Ciorbă - omul de afaceri care avea interes să-i câştige bunăvoinţa lui Remeş pentru ca acesta să-i favorizeze firma la licitaţii - care-l anunţă că îl aşteaptă afară, "lângă un BRD", să-i dea ceva.

Mureşan este filmat când primeşte de la Ciorbă un plic şi o foaie de hârtie pe care, în stradă, omul de afaceri scrie ceva. După câteva minute se despart, iar Mureşan revine în local, unde-i cere lui Remeş să-şi deschidă geanta. Între ei are loc un scurt dialog, ambiguu, în care Remeş lasă să se înţeleagă că acceptă banii, iar Mureşan îl sfătuieşte ca mai bine să-i primească acasă.

Într-o altă înregistrare video, Mureşan vorbeşte cu denunţătorul Gheorghe Ciorbă într-o cameră. La începutul convorbirii, Ciorbă i se plânge lui Mureşan de faptul că i s-a stricat maşina, iar amândoi consimt să-şi închidă telefoanele mobile pentru a nu fi ascultaţi. Mureşan insistă câteva minute asupra unui telefon fix aflat în cameră, despre care iniţial cere să fie scos din priză, iar apoi să fie scos de tot din cameră. Discuţia este recentă şi are loc după ce Mureşan a aflat că este în atenţia procurorilor anticorupţie.

Pentru început, Mureşan avansează o teză potrivit căreia "ăsta" (Traian Băsescu, n. red.) vrea să-i ia pe miniştri la rând, unul câte unul, pentru a-i suspenda şi a scăpa astfel de Guvernul Tăriceanu, acesta fiind, în opinia sa, şi motivul pentru care DNA a intrat pe fir în povestea cu el, Ciorbă şi Remeş.

Odată rezolvată problema telefonului fix, cei doi încep să vorbească, Mureşan sfătuindu-l pe Ciorbă ce anume să spună procurorilor. În discuţia celor doi, Remeş este denumit "Împăratul".

Mureşan opinează asupra probelor pe care procurorii le-ar putea avea împotriva sa şi îi spune lui Ciorbă cum anume să motiveze şi "ploconul" în palincă şi carne, lăsat de cei doi la locuinţa din Baia Mare a lui Traian Remeş, dar şi discuţia telefonică în care lui Remeş îi sunt date informaţii despre identitatea firmelor lui Ciorbă.

Atunci când Mureşan îşi pune problema că procurorii ar avea înregistrarea momentului în care plicul de la Ciorbă ajunge la Remeş, Ciorbă vorbeşte clar despre cei 15.000 de euro. Mureşan îi face semn să tacă şi îi desenează cu degetul prin aer, vorbind în şoaptă, spunând: "Despre astea nu vorbim".

Mureşan dă dovadă că ştie procedura penală, el dându-i şi sfaturi tehnice lui Ciorbă pentru întâlnirea cu anchetatorii şi spunându-i că a "trecut prin multe, mult mai grele", cu procurorii anticorupţie.

Într-o altă înregistrare video, anterioară celorlalte două, Mureşan merge, alături de Ciorbă, la casa lui Remeş unde lasă mai multe lăzi cu diverse produse. Mureşan însuşi - despre care familia a susţinut că suferă de diabet - cară vioi mai multe lăzi pe terasa casei lui Remeş, la un moment dat chiar alergând câţiva paşi pentru a grăbi descărcarea ploconului. Înainte de a ajunge acasă la Remeş, Mureşan vorbeşte cu soţia ministrului, căreia îi transmite că are să-i aducă ceva şi pe care o roagă să-i comunice femeii care se ocupă de casă să-i primească.

Sursele judiciare citate au mai declarat că, pe lângă înregistrările video, dosarul mai cuprinde şi multe alte înregistrări telefonice, unele dintre ele - ulterioare momentului predării plicului - în care Mureşan îi transmite lui Ciorbă că Remeş "a primit" iar altele în care Remeş dă telefoane şi se interesează de licitaţiile pe care Ciorbă dorea să le câştige.

În timpul percheziţiei din locuinţa lui Mureşan, fiul acestuia, Dan Mureşan, este înregistrat de procurori vorbind la telefon cu mama sa, pe care o sfătuieşte să "ascundă paşaportul" într-un loc de care "să nu ştie nimeni" în afară de ea, fără a fi clar despre al cui document vorbeşte.

Omul de afaceri Gheoghe Ciorbă s-a autodenunţat la DNA după ce a aflat că este oricum în vizorul anchetatorilor pentru că ar fi încercat, prin Mureşan, să-l cumpere pe actualul ministru al Agriculturii, Decebal Traian Remeş.

Omul de afaceri a fost audiat săptămâna trecută, la Satu Mare, de procurori ai structurii centrale a DNA, iar casa fostului ministrul al Agriculturii Ioan Avram Mureşan din localitatea Firiza, Baia Mare, a fost percheziţionată, sâmbătă, la cererea procurorilor DNA, în baza unui mandat emis în cursul aceleiaşi zile. În urma percheziţiei, Mureşan a fost ridicat pentru audieri, sâmbătă, în jurul orei 18.00. Din casa de la Firiza a fostului demnitar au fost ridicate un calculator care îi aparţine băiatului acestuia şi laptop-ul personal al lui Mureşan.

Ioan Avram Mureşan a fost adus, în noaptea de sâmbătă spre duminică, de la Baia Mare la Bucureşti, unde a fost audiat timp de mai multe ore de către procurorii anticorupţie, care au emis pe numele lui o ordonanţă de reţinere pentru 24 de ore.

Magistraţii Tribunalului Bucureşti au respins, duminică seară, cererea procurorilor anticorupţie de arestare preventivă a lui Ioan Avram Mureşan, instanţa dispunând ca fostul ministru al Agriculturii să nu părăsească ţara pe perioada cercetărilor.

Omul de afaceri Gheorghe Ciorbă, acuzat în dosarul fostului ministru al Agriculturii Ioan Avram Mureşan, este originar din Satu Mare, fiind cunoscut aici ca un vechi apropiat al lui Mureşan şi al lui Decebal Traian Remeş şi a fost membru PNŢCD, apoi PSD.

Gheorghe Ciorbă a fost implicat, în ultimii doi ani, în două anchete penale ale Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), în calitate de denunţător. În luna martie a acestui an, Gheorghe Ciorbă a fost implicat în ancheta care l-a vizat pe secretarul executiv al organizaţiei judeţene PSD Satu Mare, Vasile Fernea, fost şef al Corpului de Control al Prefecturii Satu Mare, trimis în judecată de DNA pentru trafic de influenţă în formă continuată.

Fostul ministru al Agriculturii Ioan Avram Mureşan este deja judecat într-un dosar pentru deturnare de fonduri, abuz în serviciu contra intereselor publice în formă calificată şi continuată şi fals intelectual. Următorul termen al procesului, care este judecat la Tribunalul Bucureşti, este stabilit pentru 29 octombrie.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici