Muzeu înşelat de un artist. A furat bancnotele pe care trebuia să le expună într-un muzeu

Un artist danez a fost obligat să returneze aproape 530.000 de coroane (76.000 de dolari) unui muzeu, după ce i-a oferit două pânze goale pentru un proiect în care trebuia să expună echivalentul a 70.000 de euro în bancnote lipite pe o pânză, pe care l-a numit "Take the Money and Run".

271 afișări
Imaginea articolului Muzeu înşelat de un artist. A furat bancnotele pe care trebuia să le expună într-un muzeu

Sursa foto: Twitter

Jens Haaning ar fi trebuit să creeze opere de artă cu cele 530.000 de coroane daneze împrumutate de un muzeu, dar, în schimb, a luat banii şi a fugit cu banii. Acum, după aproape doi ani de procese, un tribunal din Copenhaga a decis luni că artistul trebuie să returneze aproape toţi banii.
 
În 2021, Muzeul de Artă Modernă Kunsten din Aalborg, în regiunea daneză Jutland, i-a împrumutat banii lui Haaning pentru a crea versiuni actualizate a două lucrări anterioare - rame pline cu bancnote reprezentând salariile medii anuale ale unui austriac şi ale unui danez - pentru o expoziţie despre viitorul muncii. În schimb, artistul a trimis muzeului două rame goale intitulate "Take the Money and Run", spunând că a creat piese noi, "mai bune", care să se potrivească cu tema expoziţiei.
 
Artistul a declarat că piesa era un comentariu despre salariile mici şi că încălcarea contractului său făcea parte din lucrare.
 
El a declarat la vremea respectivă pentru CNN: "Am văzut, din punct de vedere artistic, că aş putea crea o piesă mult mai bună pentru ei decât ceea ce îşi puteau imagina". El a adăugat: "Nu cred că am furat bani. Am creat o piesă de artă, care este poate de 10 sau 100 de ori mai bună decât ceea ce am plănuit. Care este problema?"
 
Haaning a declarat că noua operă de artă invită oamenii să reflecteze asupra structurilor şi instituţiilor sociale, precum religia şi căsătoria. "Şi dacă este nevoie, luaţi banii şi fugiţi", a adăugat el.
 
În ciuda protestelor sale, Muzeul de Artă Modernă Kunsten a expus pânzele goale ale lui Haaning alături de o imprimare a unui e-mail în care acesta îşi explica acţiunile.
 
Indiferent de intenţia lucrării sale, Tribunalul oraşului Copenhaga a decis împotriva lui Haaning, obligându-l să returneze banii împrumutaţi, minus 40.000 de coroane (5.730 de dolari) reprezentând onorariul artistului şi taxele de expunere.
 
Instanţa a declarat că "Take the Money and Run" a fost "deficitară", în comparaţie cu ceea ce era prevăzut în contractul său cu Muzeul Kunsten, deoarece a fost de acord să livreze două piese diferite. Hotărârea a respins, de asemenea, o cerere reconvenţională formulată de Haaning, care susţinea că muzeul ar fi încălcat drepturile de autor ale lucrării. Între timp, artistul a fost obligat să plătească cheltuielile de judecată aferente procedurilor judiciare.
 
Muzeul a expus noua lucrare a lui Haaning ca parte a expoziţiei "Work it Out", care a avut loc din septembrie 2021 până în ianuarie 2022.
 
La momentul respectiv, Andersson a declarat că lucrarea a ridicat întrebări cheie: "Trebuie să muncim pentru bani sau putem pur şi simplu să îi luăm?", a întrebat el. "De ce mergem la muncă? Toate aceste tipuri de lucruri ne fac să reflectăm asupra obiceiurilor culturale ale societăţii din care facem parte. Şi apoi se aplică şi la întrebare: Sunt artiştii plătiţi suficient pentru ceea ce fac?".
 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici