Alec Baldwin vrea să se retragă din actorie

Actorul american Alec Baldwin a declarat că şi-a pierdut interesul faţă de actorie şi îşi consideră cariera un eşec, precizând că se va retrage în curând.

Alec Baldwin vrea să se retragă din actorie (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

"Nu mai am niciun interes în actorie", a declarat Baldwin într-un interviu pentru "Men's Journal".

Baldwin, care va prezenta ceremonia de decernare a premiilor Oscar 2010, a adăugat: "Filmele fac parte din trecutul meu. Au fost 30 de ani. Nu sunt tânăr, dar mai am timp să fac şi altceva".

Actorul a precizat că se va retrage după încheierea filmărilor pentru serialul "30 Rock", "în câţiva ani". Baldwin declarase anterior, într-un interviu pentru revista Playboy, că îşi va încheia cariera în 2012 şi va face anunţul la petrecerea de final a serialului "30 Rock".

"Consider că întreaga mea carieră actoricească este un eşec. Obiectivul actoriei este să joci într-un film în care tu să conduci filmul, acesta urmând să fie criticat acerb sau să fie un succes, şi eu nu am făcut niciodată asta", a mai spus Baldwin în interviu.

Reputaţia lui Alec Baldwin a fost construită cu ajutorul unor roluri importante în teatru şi în filme dramatice precum "Ghinionistul/ The Cooler" (2003), care i-a adus o nominalizare la premiul Oscar, la categoria "cel mai bun actor într-un rol secundar". Baldwin a pierdut însă premiul Oscar în acel an în favoarea lui Tim Robbins, recompensat pentru rolul său din "Misterele Fluviului".

Alec Baldwin este, totodată, şi un cunoscut activist politic, iar Hollywood-ul tinde să evite chestiunile politice fierbinţi. Cu toate acestea, actorul american a demonstrat că este talentat şi în roluri comice, precum cel din serialul de televiziune "30 Rock", şi a prezentat "Saturday Night Live", o celebră emisiune TV de comedie din Statele Unite.

Actorul va putea fi văzut în lungmetrajul "It's Complicated", alături de Meryl Streep şi Steve Martin.



comentează şi tu Momentan sunt 0 comentarii
Taguri:
ACTORIE ,
ALEC BALDWIN ,
ACTORIE ALEC BALDWIN retragere ,
COMENTARII

Nu exista comentarii

COMENTEAZĂ ŞI TU
Eroare: Câmpurile marcate cu roşu nu sunt valide!
Comentariul a fost adǎ ugat!

Cod captcha invalid!

Introdu numǎrul din imagine:

* Faceţi click pe imagine pentru a genera alt numǎr
ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMǍ Nu existǎ articole similare
ŞTIRILE ZILEI
Versiunea: mobil  |  completa