Angelina Jolie, pregătită să renunţe la cariera de actriţă

Angelina Jolie a declarat, în timpul unei conferinţe de presă care a avut loc la Londra, că vrea să renunţe sau cel puţin să facă o pauză în cariera sa de actriţă şi să se ocupe mai mult de activităţile caritabile şi de regie.

509 afișări
Imaginea articolului Angelina Jolie, pregătită să renunţe la cariera de actriţă

Angelina Jolie (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Aflată la Londra, în cadrul turneului de promovare a celui mai recent film în care joacă, "Maleficent", Angelina Jolie a spus că se va concentra mai mult pe "a sta în culise", informează premiere.fr.

"Am avut o carieră minunată", a spus actriţa. "Voi mai face câteva filme, dar îmi pare bine că pot să fiu selectivă şi mă pot bucura de alt gen de roluri, ca acesta (cel din "Maleficent", n.r.). Însă, mi-ar plăcea cu adevărat să mă concentrez mai mult asupra meseriilor de scenarist şi regizor şi în plus asupra muncii mele cu ONU", a spus Jolie.

La numai 38 de ani, Jolie, premiată cu Oscar şi desemnată actriţa cel mai bine plătită de la Hollywood în 2009, 2011 şi 2013, a fost şi ambasador al bunăvoinţei pentru Înaltul comisariat pentru refugiaţi din cadrul ONU. De asemenea, a debutat în regie în 2011, cu "In the Land of Blood and Honey", ce prezintă relaţia amoroasă dintre o tânără femeie musulmană şi un ofiţer sârb care ajung în tabere opuse, într-un lagăr de concentrare, după izbucnirea conflictului armat, având ca temă de fond războiul din Bosnia şi violenţele suferite de femei. Lungmetrajul regizat de vedeta americană a fost nominalizat la Globul de Aur la categoria "cel mai bun film străin".

Recent, presa de specialitate a scris că Angelina Jolie şi partenerul ei de viaţă, Brad Pitt, vor apărea din nou împreună pe marele ecran, într-o peliculă care ar urma să aibă la bază un scenariu scris chiar de celebra actriţă. Dacă se va concretiza acest proiect, va fi pentru prima dată în ultimii aproape zece ani când Brad Pitt şi Angelina Jolie vor apărea împreună pe marele ecran.

Angelina Jolie şi Brad Pitt au interpretat rolul unui cuplu de asasini profesionişti în "Domnul şi doamna Smith/ Mr. & Mrs. Smith" în anul 2005. Atracţia dintre cele două staruri, atât de palpabilă pe marele ecran, s-a transpus în scurt timp şi în viaţa reală. Brad Pitt a divorţat de actriţa Jennifer Aniston în 2005, după patru ani şi jumătate de căsnicie, pentru a fi împreună cu Jolie.

În aprilie 2012, UNHCR a luat decizia de a-i acorda Angelinei Jolie titlul de trimis special, întrucât actriţa americană a dovedit în ultimul deceniu, de când a devenit ambasadoare a bunăvoinţei pentru UNHCR, un angajament excepţional faţă de cauza persoanelor refugiate. Angelina Jolie a donat în ultimii ani peste 5 milioane de dolari programelor iniţiate de ONU pentru ajutorarea persoanelor refugiate din lumea întreagă. Angelina Jolie, care a deţinut titlul de ambasadoare a bunăvoinţei pentru Înaltul Comisariat al Naţiunilor Unite pentru Refugiaţi (United Nations High Commissioner for Refugees/ UNHCR) din 2001 până în aprilie 2012, a vizitat în această perioadă peste 40 de tabere de refugiaţi pe plan mondial.

Angelina Jolie, care a câştigat premiul Oscar pentru rol secundar, în 2000, cu rolul din filmul "Tinereţe furată/ Girl, Interrupted", a fost nominalizată pentru a doua oară la premiile Oscar în februarie 2009, pentru rolul din "Schimbul/ Changeling", regizat de Clint Eastwood. Angelina Jolie a devenit celebră graţie rolului principal din franciza "Lara Croft" şi a jucat în multe producţii cu succes la public, precum "Domnul şi doamna Smith", "Speranţa moare ultima/ A Mighty Heart", "Gia", "Dispari în 60 de secunde", "Alexandru", "Beowulf", "Wanted" şi "Kung Fu Panda".

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici