Apariţie SPECTACULOASĂ pentru orice mireasă: O rochie unicat, care cântăreşte 10 kilograme, a fost brodată manual cu mii de perle | FOTO

O rochie de mireasă unicat, care cântăreşte 10 kilograme şi este brodată manual cu mii de perle şi cristale, a fost expusă, la Cluj-Napoca, în premieră în România, la un târg de nunţi, costul acesteia ridicându-se la 10.000 de euro, transmite corespondentul MEDIAFAX.

752 afișări
Imaginea articolului Apariţie SPECTACULOASĂ pentru orice mireasă: O rochie unicat, care cântăreşte 10 kilograme, a fost brodată manual cu mii de perle | FOTO

INEDIT: Rochie de mireasă unicat. Cântăreşte 10 kilograme şi costă 10.000 de euro | FOTO

Designerul Laura Maxim din Maramureş, creatoarea rochiei de mireasă unicat, a declarat, corespondentului MEDIAFAX, că pentru realizarea acesteia a lucrat o echipă de patru-cinci persoane timp de patru luni, care au cusut de mână fiecare perlă şi cristal.

„Am expus pentru prima oară în România în cadrul târgului <Nuntă la Palat> o rochie de mireasă unicat, în stil libanez, care cântăreşte în jur de 10 kilograme şi este brodată cu mii de perle şi cristale, toate cusute manual. Fiecare perluţă şi cristale de diferite mărimi au fost cusute de către o echipă de patru - cinci persoane timp de patru luni. Ar fi o apariţie spectaculoasă pentru orice mireasă, rochia fiind atipică, în culorile auriu cu alb. Rochia, care are şi o trenă cu o lungime de doi metri dar şi un voal, de asemenea brodat cu perle şi cristale, costă 10.000 de euro şi este realizată numai la comandă, după specificaţiile viitoarei mirese”, a spus Maxim.

De asemenea, tot în cadrul târgului ”Nuntă la Palat” este expus şi un sacou de mire unicat din lână, cu broderie manuală şi pietre semipreţioase cusute de mână, care costă 10.000 de lei.

„Ţinuta are şi pantaloni negri, dar am pus accent pe sacou”, a afirmat Elena Popa, consilier vestimentar.

Ediţia de primăvară a târgului ”Nuntă la Palat” se desfăşoară în perioada 22-24 martie la Muzeul de Artă, fostul Palat Banffy, din Cluj-Napoca. La târg sunt prezenţi peste 40 de expozanţi.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici