Artiştii Dan şi Lia Perjovschi, desemnaţi Ambasadorii Sibiului

Artiştii Dan şi Lia Perjovschi au primit, vineri, titlul de Ambasadori ai Sibiului, acordat celor care promovează intens oraşul, distincţia fiindu-le înmânată de către primarul interimar al municipiului Sibiu, Astrid Fodor, transmite corespondentul MEDIAFAX.

288 afișări
Imaginea articolului Artiştii Dan şi Lia Perjovschi, desemnaţi Ambasadorii Sibiului

Artiştii Dan şi Lia Perjovschi, desemnaţi Ambasadorii Sibiului (Imagine: Dragos Savu/Mediafax Foto)

Artiştii Dan şi Lia Perjovschi au primit, vineri, titlul de Ambasadori ai Sibiului în cadrul unei ceremonii care a avut loc în curtea interioară a Primăriei Sibiu şi la care au participat zeci de personalităţi din oraş.

În discursul său, Dan Perjovschi a anunţat că intenţionează să doneze locuinţa lor din Sibiu oraşului, pentru ca aici să funcţioneze un centru de cercetare în arta contemporană.

”Locuinţa pe care am construit-o şi care ţine loc de muzeu, de depozit, de atelier, noi vrem să o lăsăm acestui oraş ca un centru de cercetare în arta contemporană. Nu chiar acum, peste 30 de ani", a spus Dan Perjovschi.

TITLURILE ZILEI

Dan Perjovschi, născut la Sibiu, a comparat oraşul din această perioadă cu cel de odinioară.

”Acasă. Acasă e ceva care nu se mişcă niciodată. Rămân firele, rămân cafenelele, rămân scările. Noi, când am plecat din oraşul Sibiu, totul era gri şi în cârje. Ne-am întors într-o Capitală Culturală, cu aeroport internaţional. Să nu uităm nici brânza de la Piaţa Cibin şi pistele de biciclete, de la 55 de ani te gândeşti şi la ele. Noi am vrut cumva să ne ascundem la Sibiu. Aveam nevoie de spaţiu şi fizic şi psihic, un spaţiu în care să ne putem gândi, un spaţiu în care să ne încărcăm bateriile. Dar aici vine toată lumea. Artişti din Bucureşti, Cluj, Timişoara, toată lumea trece pe aici. Pentru noi, când am decis să revenim, ne-am gândit la un Sibiu multicultural. Suntem ambasadori în afara Sibiului, în afara României, dar suntem şi ambasadori în interiorul Sibiului”, a spus Dan Perjovschi.

Primarul interimar al municipiului Sibiu, Astrid Fodor, a declarat, la rândul său, că Dan Perjovschi este deja cetăţean de onoare al Sibiului şi le-a mulţumit ambilor soţi pentru activitatea depusă în promovarea artei în general şi a oraşului Sibiu.

"Ne bucurăm un an întreg de desenele dumneavoastră pe zidul Teatrului «Radu Stanca», aşa că sibienii vă au permanent în faţa ochilor. Vă mulţumim”, a spus Astrid Fodor.

Lia şi Dan Pejovschi s-au născut în Sibiu, în acelaşi an, 1961. Au învăţat la aceeaşi şcoală, fiind împreună din clasa a V-a (câteodată chiar în aceeaşi bancă).

Au absolvit Liceul de Artă din Sibiu, în 1980. Între 1985-1990 au locuit la Oradea şi între 1990-2010 la Bucureşti.

Din 2010 şi-au mutat atelierele artistice la Sibiu, într-o clădire care ţine loc de depozit, de bibliotecă şi de locuinţă şi care găzduieşte şi proiectele Liei Perjovschi de cercetare şi educaţie artistică ”Arhiva de artă contemporană şi Muzeul cunoaşterii”.

Împreună, Lia şi Dan Perjovschi participă anual la aproximativ 30 de expoziţii personale sau de grup, workshopuri, conferinţe şi simpozioane.

Ei au expus la principalele muzee şi centre de artă contemporane mondiale Moma New York, Tate Modern Londra, Centre Pompidou Paris, MACBA Barcelona, Muzeul Ludwig Cologne, Muzeul Vanabbe din Eindhoven, Moderna Museet Stockholm, Kiasma Helsinki, Moderna Galerija Ljubljana, Lenbachaus Munchen, Kunsthalle Basel şi au participat la numeroase biennale şi trienale de arta internaţionale Veneţia, Sidney, Sao Paolo, Istanbul, Lyon, Moscova, Jakarta, Aichi, Incheon, Paris, de fiecare dată promovând oraşul Sibiu la cel mai înalt nivel.

De când activează ca artişti profesionişti, cei doi sibieni au acumulat împreună peste o mie de evenimente artistice internaţionale.

Titlul Ambasadorii Sibiului a fost iniţiat, în urmă cu trei ani, de către Asociaţia pentru Înfrumuseţarea Oraşului Sibiu (AIOS).

"Familia Lia şi Dan Perjovsci promovează zi de zi oraşul Sibiu prin artă şi frumos, aceştia reuşind de-a lungul timpului să ducă faima oraşului în întreaga lume. Tocmai datorită acestor lucruri considerăm că este necesară această distincţie”, au anunţat organizatorii.

Asociaţia pentru Înfrumuseţarea Oraşului a mai desemnat în trecut Titlul de Ambasadori ai Sibiului jurnalistului Emil Hurezeanu şi fostului consul al Germaniei în Sibiu, Thomas Gerlach.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici