Autoarea romanului "Gravity" a renunţat la procesul intentat studiourilor Warner Bros.

Tess Gerritsen, autoarea romanului "Gravity", a renunţat la procesul intentat în 2014 directorilor de la studiourile Warner Bros., pe care i-a acuzat de plagiat şi de încălcări contractuale atunci când au produs filmul "Gravity 3D: Misiune în spaţiu", regizat de Alfonso Cuarón.

195 afișări
Imaginea articolului Autoarea romanului "Gravity" a renunţat la procesul intentat studiourilor Warner Bros.

Autoarea romanului "Gravity" a renunţat la procesul intentat studiourilor Warner Bros. (Imagine: HEPTA)

Această cunoscută scriitoare americană de origine chineză, care a scris în 1999 romanul "Gravity", despre o femeie-astronaut captivă în spaţiul cosmic, dorea ca numele ei să apară pe genericul filmului şi a cerut o parte din încasările obţinute de lungmetrajul SF, deoarece scenariul acestuia, scris de Alfonso Cuarón şi de fiul său Jonas, prezenta numeroase asemănări cu un scenariu pe care l-a propus în trecut unor companii de producţie cinematografică, absorbite ulterior de grupul Warner Bros, informează contactmusic.com.

Scenariul scris de Tess Gerritsen a avut la bază propriul ei roman "Gravity".

Scriitoarea a cerut despăgubiri de 10 milioane de dolari de la managerii studioului Warner Bros., însă cererea prin care solicita iniţierea acelui proces a fost respinsă pentru a doua oară, la începutul lunii iunie, de judecătoarea de la Tribunalul Districtual Margaret M. Morrow.

Judecătoarea a spus că avocaţii lui Tess Gerritsen au dorit să depună în instanţă o serie de documente suplimentare pentru a remedia numeroasele lacune din argumentaţia lor, însă romanciera americană a decis ulterior să nu continue această procedură judiciară şi să renunţe la proces, invocând "un stres emoţional brutal şi costuri financiare".

Filmul SF "Gravity 3D: Misiune în spaţiu", de Alfonso Cuarón, a câştigat şapte premii Oscar, printre care cel pentru regie, la gala Academiei americane din 2014.

Filmul "Gravity 3D: Misiune în spaţiu", în care Sandra Bullock şi George Clooney interpretează rolurile a doi astronauţi aflaţi în derivă în spaţiu, după ce naveta lor a fost distrusă în timp ce efectuau o ieşire pe orbită, a avut un succes uriaş la box office, cu încasări de 716,3 milioane de dolari la nivel mondial.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici