Cântăreaţa Jewel spune că a fost hărţuită sexual de la vârsta de 8 ani - VIDEO

Cântăreaţa Jewel Kilcher, în vârstă de 41 de ani, a declarat într-un interviu acordat publicaţiei The Hollywood Reporter că a fost hărţuită sexual de bărbaţi încă de la vârsta de 8 ani şi că experienţele trăite au ajutat-o mai târziu, când şi-a lansat cu adevărat cariera muzicală.

736 afișări
Imaginea articolului Cântăreaţa Jewel spune că a fost hărţuită sexual de la vârsta de 8 ani - VIDEO

Cântăreaţa Jewel spune că a fost hărţuită sexual de la vârsta de 8 ani (Imagine: HEPTA)

Cântăreaţă şi compozitoare, Jewel a lansat pe 11 septembrie cel de-al 12-lea album de studio al său, "Picking Up the Pieces", iar, marţi, este programată apariţia autobiografiei "Never Broken: Songs Are Only Half the Story".

"Industria muzicală este o afacere dominată de bărbaţi. Nu m-am folosit niciodată de faptul că sunt femeie să ajung sus. Nu am făcut niciun compromis. Întotdeauna mi-am dorit să nu am de-a face cu asta, iar genul acesta de gândire se transmite tuturor celor din jurul tău", a declarat Jewel, adăugând că ştie destul de multe cazuri în care femeile au cedat pentru un compliment. "Am simţit că bărbaţii sunt dispuşi să profite, dacă văd ceva vulnerabil", a mai spus cântăreaţa.

Jewel spune că s-a confruntat cu hărţuirea sexuală încă de pe vremea când cânta în oraşul său natal din Alaska. "Când aveam 8 ani, existau bărbaţi care-mi puneau în palmă monede spunându-mi 'Sună-mă, ar fi minunat să facem sex când vei fi mai mare' şi multe alte lucruri oribile", a mărturisit artista.

În acelaşi timp, Jewel consideră că aceste experienţe au ajutat-o în momentul în care a semnat primul său contract cu o casă de discuri, la vârsta de 18 ani, şi a intrat în industria muzicală. "Am învăţat să-mi păstrez energia pentru mine şi nimic în ceea ce mă priveşte nu părea abordabil. Iar, pe măsură ce bărbaţii se apropiau de mine, am devenit tot mai bună la a mă descurca cu aceste situaţii, fără a-i enerva, folosindu-mă de inteligenţă şi umor", a mai spus artista laureată cu patru premii Grammy.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici