Cinci destinaţii autohtone pentru vacanţa de iarnă, de care s-ar putea să nu ştiţi, în noul număr The ONE

Ediţia de decembrie a revistei The ONE are o copertă specială, a cărei protagonistă este top modelul Irina Lăzăreanu, muza lui Karl Lagerfeld, fotografiată de celebrul Gilles Bensimon.

216 afișări
Imaginea articolului Cinci destinaţii autohtone pentru vacanţa de iarnă, de care s-ar putea să nu ştiţi, în noul număr The ONE

Cinci destinaţii autohtone pentru vacanţa de iarnă, de care s-ar putea să nu ştiţi, în noul număr The ONE

Numărul de decembrie al revistei The ONE o prezintă pe top modelul Irina Lăzăreanu, într-un pictorial realizat de cunoscutul fotograf Gilles Bensimon. Într-un interviu realizat de Anda Brînduşă, Irina vorbeşte despre prietenia cu Kate Moss şi alte nume celebre, familia ei, întâlnirea cu Karl Lagerfeld, proiecte muzicale, viaţă personală şi viaţa în culisele marilor show-uri de modă.

În studioul foto al lui Alex Gâlmeanu, ne-am întâlnit cu Raluca Aprodu , actriţa pe care în această perioadă o vedem în producţia HBO „În derivă”, pe scenele mai multor teatre şi în lung metrajul „O lună în Thailanda”. Despre toate acestea, dar şi despre adolescenţa de fotomodel, de ce nu e o prezenţă mondenă  sau cum a influenţat-o povestea de dragoste cu Andi Vasluianu, puteţi citi într-un portret de Alina Vîlcan.

Şi pentru că ne-am lăsat deja cuceriţi de atmosfea sărbătorilor de iarnă, în paginile de shopping ale revistei veţi descoperi alegerile echipei The ONE pentru cadouri inspirate, de la bijuterii preţioase şi ţinute urbane la cele mai noi produse de beauty şi cele mai hip gadget-uri.

Tot acum am considerat că e cel mai potrivit moment pentru a vă spune poveştile a două femei care readuc în actualitate estetica trecutului şi gustul bucatelor de altădată, reunite în paginile revistei sub un titlu sugestiv – „Întoarcerea la origini”. Şi am continuat să mergem pe această tendinţă a autenticităţii, luând la rând băcăniile Bucureştilor. Ce am găsit, veţi afla citind „În căutarea gustului pierdut”, un text de Marius Constantinescu.

Dacă încă nu v-aţi făcut planuri pentru vacanţa de iarnă, vă propunem cinci destinaţii autohtone, de care s-ar putea să nu ştiţi, dar care cu siguranţă vă vor cuceri prin felul unic în care îmbină tradiţionalul şi modernul.

Iar într-un curajos pictorial de fashion, cu o mamă excentrică şi doi copii răsfăţaţi, Amir Doboş oferă soluţii pentru ţinute de efect, potrivite chiar şi celei mai extravagante petreceri.

La capitolul beauty, Bianca Nuţu a provocat mai mulţi make-up artişti să ne dezvăluie cele mai de încredere trucuri pentru machiaje strălucitoare de party.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici