Concertul Guns N' Roses a început cu o întârziere de aproape două ore

Show-ul susţinut de legendara trupă rock Guns N' Roses la complexul Romexpo din Capitală a început, marţi seară, la ora 22.20, cu o întârziere de aproape două ore, timp în care cei circa 10.000 de fani adunaţi la eveniment au huiduit şi au fluierat nerăbdători.

25 afișări
Imaginea articolului Concertul Guns N' Roses a început cu o întârziere de aproape două ore

Concertul Guns N' Roses a început cu o întârziere de aproape două ore (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Show-ul trupei Guns N' Roses, programat iniţial pentru ora 20.30, a început cu un intro instrumental, artificii, fum şi jocuri de lumini, logoul formaţiei fiind prezentat pe un ecran de pe scenă.

În deschiderea show-ului Guns N' Roses a cântat trupa canadiană Danko Jones. Programat iniţial pentru ora 19.00, acest concert a început în jurul orei 20.30 şi s-a încheiat în jurul orei 21.30.

După circa un sfert de oră de la încheierea show-ului trupei canadiene, a început un adevărat cor de fluierături şi huiduieli, fanii devenind neliniştiţi, mai ales că trupa Guns N' Roses are o adevărată tradiţie în urca pe scenele de concert după lungi aşteptări.

TITLURILE ZILEI

Totuşi, la apariţia legendarilor rockeri pe scena de la Romexpo, fanii s-au bucurat, aplaudându-i.

Scena pe care concertează membrii trupei americane are 22 de metri lungime, 20 de metri înălţime şi este adusă din Polonia. Echipamentele au fost transportate la Bucureşti cu 20 de tiruri.

La începutul lunii septembrie, membrii trupei Guns N' Roses au început concertul programat la Dublin cu aproape o oră întârziere. Atunci, ei au fost nevoiţi să părăsească scena după ce au fost "bombardaţi" cu pahare din plastic aruncate de mai mulţi spectatori.

La momentul respectiv, organizatorii concertului din Dublin au recunoscut faptul că Axl Rose - singurul membru rămas din componenţa originală a trupei Guns N' Roses, înfiinţată în 1985 - "este renumit de mulţi ani pentru întârzierile sale", aşa cum s-a întâmplat şi la sfârşitul lunii august, la Reading Festival din Marea Britanie.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici