- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Sport
- Externe
- Cultură-Media
- Life-Inedit
- Ştiinţă-Sănătate
- Revista presei
Concertul lui Jean Michel Jarre a fost mutat la Sala Polivalentă
Concertul pe care Jean Michel Jarre îl va susţine la Bucureşti, pe 3 iunie - un "all-in-one-show", un mix de tehnologie de ultimă generaţie în materie de sunet, lumini şi efecte speciale -, a fost mutat de la Sala Palatului la Sala Polivalentă, informează organizatorii.
Concertul lui Jean Michel Jarre a fost mutat la Sala Polivalentă (Imagine: George Popescu/Mediafax Foto)
Din cauza producţiei grandioase (echipa artistului se deplasează cu trei autocare nightliner şi patru camioane de echipament), concertul lui Jean Michel Jarre, anunţat iniţial pentru Sala Palatului, va avea loc la Sala Polivalentă, pe 3 iunie, începând cu ora 20.00, anunţă organizatorii evenimentului, Fundaţia Phoenix. Printre elementele de pe scenă se numără un ecran de proiecţie imens, cu o deschidere de 30 de metri, dificil de instalat. Pe de altă parte, se impune delimitarea unor zone de protecţie pentru complicata instalaţie de lasere, pirotehnie şi alte efecte speciale.
După un show sold out susţinut la Bucureşti în 2008 - când biletele s-au epuizat cu o lună înainte de eveniment -, Jean Michel Jarre revine în România, promiţând o nouă producţie extraordinară prin care poate să împărtăşească publicului energia concertelor sale grandioase.
Jarre a decis să introducă conceptul de "all-in-one-show", integrând tehnologia de ultimă generaţie în materie de sunet, lumini şi efecte speciale, pentru un rezultat remarcabil.
Prin fuziunea sintetizatoarelor de tip analog, a tehnologiei digitale de ultimă oră, a designului spectaculos de lasere şi a coregrafiei speciale a luminilor, Jarre a imaginat un show ce concentrează expresia semnăturii sale şi a talentului său de a crea evenimente unice.
Aşadar, el a conceput un spectacol de producţie de înaltă tehnologie, special concepută pentru săli de concert , unde publicul va putea asculta piese selectate de pe cele mai de succes albume ale artistului.
Jean Michel Jarre este un artist inovator care a încântat milioane de oameni pasionaţi de muzica electronică, doborând mai multe recorduri mondiale cu spectacolele sale extraordinare. Muzica sa electronică şi reprezentaţiile unice au călătorit în întreaga lume.
Biletele pentru concertul din 3 iunie au fost puse în vânzare marţi, 23 februarie, online, pe www.eventim.ro, www.bilete.ro, www.blt.ro, şi în magazinele Germanos, Vodafone, Muzica, librăriile Cărtureşti şi Humanitas, precum şi la Sala Palatului. Preţul acestora este de 100, 200, 300, 500 şi de 700 de lei (categoria VIP).
Jean-Michel André Jarre (născut pe 24 august 1948, la Lyon) este un compozitor, performer şi producător muzical francez. Cu o carieră care se întinde pe mai bine de 40 de ani, el a vândut până în prezent peste 80 de milioane de albume şi single-uri, fiind răsplătit cu numeroase distincţii şi premii.
În 1976, revista People l-a desemnat "Personalitatea anului". În 1979, el a fost inclus în Guinness Book of Records pentru cel mai mare concert susţinut vreodată (La Concorde). Opt ani mai târziu, el şi-a doborât recordul cu un nou concert - Rendez-Vous Houston.
Jean Michel Jarre a devenit celebru datorită concertelor gigantice pe care le-a susţinut în toate colţurile lumii, fiind considerat artistul francez care a adunat cel mai mare număr de spectatori din lume, la fiecare dintre concertele sale: sute de mii de oameni au asistat la show-urile sale din oraşe precum Hong Kong, Londra şi Beijing şi trei milioane, la concertul de la Moscova din 1997.
Printre cele mai cunoscute albume ale sale se numără "Oxygène" (1976), "Equinoxe" (1978), "Magnetic Fields/ Les Chants Magnétiques" (1981), "Zoolook" (1984), "Metamorphoses" (2000), "Téo & Téa" (2007).
-
SITUAŢIE DE URGENŢĂ ÎN VRANCEA: Zeci de mii de oameni, izolaţi din cauza zăpezii - FOTO
Social ieri, 20:32
Preşedintele CJ Vrancea, Marian Oprişan, a declarat, vineri seară, că a fost instituită situaţie de urgenţă în judeţ, în condiţiile în care zeci de mii de persoane sunt izolate din cauza zăpezii, Oprişan cerând în mai multe rânduri instituirea stării de alertă pentru declararea situaţiei de urgenţă. citeşte tot
-
Ponta: Dacă se decretează stare de urgenţă în zonele afectate, propun PSD să susţină decizia în Parlament
Politic ieri, 20:10
Preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat, vineri, că cere şefului statului decretarea stării de urgenţă în zonele afectate de ninsori, menţionând că dacă acest lucru se va întâmpla, va propune, luni, în USL, precum şi parlamentarilor formaţiunii sale, să voteze, în Parlament decizia preşedintelui. citeşte tot





Din cauza producţiei grandioase "...bla bla
nu merita sa concerteze intr-o sala care are cat de cat o acustica..???
la polivalenta este mizerabil!
rusine organizatorilor...desi doream din suflet sa il vad din nou, pentru treaba asta, chiar nu voi mai fi prezent!