Cotabiţă: La cât ne place nouă să ne sărbătorim, se vor păstra şi Sfântul Valentin şi Dragobetele

Gabriel Cotabiţă, interpret al unora dintre cele mai cunoscute melodii de dragoste româneşti, a declarat pentru MEDIAFAX că în România îşi găsesc locul şi sărbătoarea tradiţională de Dragobete, dar şi cea de Sfântul Valentin, pentru că românilor le place "să se sărbătorească".

109 afișări
Imaginea articolului Cotabiţă: La cât ne place nouă să ne sărbătorim, se vor păstra şi Sfântul Valentin şi Dragobetele

Gabriel Cotabiţă (Imagine: Mihai Dascalescu/ Mediafax Foto)

"Sărbătorile şi le fac oamenii pentru că simt nevoia lor. Dacă românii vor avea nevoie de sărbătoarea de Dragobete, o vor păstra în continuare, dacă nu, se vor refugia în alta. Părerea mea este că, la cât ne place nouă să ne sărbătorim, se vor păstra şi Sfântul Valentin şi Dragobetele", a spus Gabriel Cotabiţă.

Totuşi, cântăreţul a spus că nu se raportează deloc la aceste sărbători ale iubirii, pentru el, Dragobetele fiind o "sărbătoare inexistentă".

Gabriel Cotabiţă este interpret al unora dintre cele mai cunoscute melodii de dragoste româneşti, între care "Te rog, domnişoară, nu pleca", "Prima iubire şi ultima", "Raiul e pe pământ", "Noapte albastră" şi "Balada timidului etern".

În data de 24 februarie, românii serbează Dragobetele, străvechea zi a îndrăgostiţilor, care îşi are rădăcinile în tradiţiile dace. Dragobetele, fiul Dochiei, era zeul dragostei şi al bunei dispoziţii. I se mai spunea Cap de Primăvară sau Cap de Vară şi era identificat cu Cupidon, zeul iubirii în mitologia romană, şi cu Eros, corespondentul acestuia în mitologia greacă.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici