Festival de muzică urbană, demonstraţii de drift şi burnout, pentru turiştii din sudul litoralului

O expoziţie de tuning auto şi moto, demonstraţii de drift şi burnout vor fi găzduite, de sâmbătă, de Portul Turistic din Mangalia, iar seara în Vama Veche, tinerii se pot distra la un festival de muzică urbană, transmite corespondentul MEDIAFAX.

597 afișări
Imaginea articolului Festival de muzică urbană, demonstraţii de drift şi burnout, pentru turiştii din sudul litoralului

Festivalul auto „1 Mai Tunning Fest Mangalia 2017” are loc în perioada 29 aprilie – 1 mai, în parcarea din Portul Turistic din localitate, şi va încânta publicul cu o expoziţie de tuning auto şi moto, concurs car audio, demonstraţii de drift şi burnout, precum şi diferite tombole şi concursuri pentru participanţi şi spectatori.

Festivalul a început sâmbătă, cu o paradă a maşinilor şi motocicletelor participante, care a avut startul în Portul Turistic. Manifestările de sâmbătă până duminică au loc între orele 10.00 - 23.00, iar luni, între orele 10.00 – 16.00.

În cadrul competiţiei vor fi jurizate categoriile Best Car Of The Show, Best Import Exterior, Best Custom Exterior, Best Autohtona, Best Interior, Best Rims, Best Oldtimer, Best Youngtimer, Best Club Display, Best Rat Look, Best AirRide, Best Static fitment, Best AirRide fitment, Best Airbrush, Best Paint, Best DemoCar, Best OEM++, Best Engine, Best Trunk setup, Best JDM, Best Engine Bay, Best Exotic. De asemenea, va exista o categorie specială pentru mărcile Volkswagen şi BMW. Premierea câştigătorilor va avea loc în 1 mai, de la ora 13.00.

În cadrul expoziţiei de tuning auto-moto, pasionaţii de tuning auto, cluburi sportive şi firme de tuning din toată ţara îşi vor prezenta maşinile modificate.

În această categorie de expozanţi se înscriu maşinile cu modificări la exterior, la interior, la partea mecanică sau la toate acestea.

La Campionatul Naţional de Car Audio vor fi prezentate maşini cu investiţii ce depăşesc 25.000 de euro doar în sistemul de sunet, capabile de performanţe audio extreme.

Devenit deja un festival cu tradiţie, „1 Mai Tunning Fest” reuneşte în fiecare an cele mai interesante proiecte de tuning şi car audio, iar firme din domeniul auto/tuning vor avea, la rândul lor, mai multe standuri de prezentare.

Sâmbătă seara, turiştii aflaţi în sudul litoralului se pot îndrepta către Vama Veche unde Sunset Festival revine cu cea de-a treia ediţie şi promite o atmosferă de neuitat pentru amatorii de muzică urbană, fiind unul dintre puţinele festivaluri dedicat lor, care este desfăşurat în aer liber în România.

Unii dintre artiştii care vor urca pe scena Sunset sunt Subcarpaţi, Vlad Dobrescu, Macanache, Dj Oldskull, NoruNegru, E.M.I.L. şi Dru Klein.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici