Les Films de Cannes à Bucarest, care prezintă marii câştigători de pe Croazetă, începe vineri. Ce filme vor rula în cinematografele din Capitală

Regizorii Abdellatif Kechiche şi Amat Escalante, actorii Sandrine Bonnaire şi Christophe Paou, producătoarea Sylvie Pialat şi delegatul general al Festivalului de la Cannes, Thierry Frémaux, vin la Les Film de Cannes à Bucarest, un eveniment cinematografic care debutează vineri.

132 afișări
Imaginea articolului Les Films de Cannes à Bucarest, care prezintă marii câştigători de pe Croazetă, începe vineri. Ce filme vor rula în cinematografele din Capitală

Les Films de Cannes à Bucarest, care prezintă marii câştigători de pe Croazetă, începe vineri. Ce filme vor rula în cinematografele din Capitală (Imagine: Daniel Mihailescu/ Mediafax Foto)

Potrivit unui comunicat remis MEDIAFAX, peste 60 de filme rulează, începând de vineri, la CinemaPRO, Cinema Studio şi Cinema Elvira Popescu. 20 dintre acestea au fost proiectate anul acesta la Festivalul de la Cannes, iar 13 dintre ele au câştigat premii importante, inclusiv Palme d'Or, marele premiu, premiul pentru regie, scenariu, interpretare, premiul juriului. Majoritatea peliculelor vor fi vizionate în premieră în România.

Pe marele ecran, spectatorii îi vor vedea, printre alţii, pe Robert Redford, Tilda Swinton, Ryan Gosling, Benicio del Toro, Justin Timberlake, Carey Mulligan şi Léa Seydoux.

Les Films de Cannes à Bucarest se deschide vineri, la Cinema Studio, de la ora 20.00, şi la CinemaPRO, de la ora 20.45, cu lungmetrajul premiat pentru regie la Cannes, "Heli", în prezenţa cineastului mexican Amat Escalante. Regizorul va răspunde întrebărilor publicului la finalul celor două proiecţii de gală şi se va întâlni cu jurnaliştii, urmând ca luni, de la 10.30, la Sala de cinema a UNATC Bucureşti, să susţină un masterclass cu intrare liberă, moderat de redactorul-şef al revistei Sight & Sound, Nick James.

Invitaţilor speciali anunţaţi deja - regizorii Abdellatif Kechiche şi Amat Escalante, actorii Sandrine Bonnaire şi Christophe Paou, producătoarea Sylvie Pialat şi criticul de film Nick James - li se alătură Thierry Frémaux, delegatul general al Festivalului de la Cannes. Acesta revine la Bucureşti după ce, în 2010, a lansat Les Films de Cannes à Bucarest împreună cu regizorul Cristian Mungiu.

Din 2001, Thierry Frémaux semnează selecţia şi gestionează cel mai important festival de film din lume, lucrând îndeaproape cu marii cineaşti şi producători. În 2006, a fost distins de statul francez cu medalia Legiunea de onoare, pentru contribuţia sa la dezvoltarea cinematografiei. Este, totodată, directorul Institutului Lumière din Lyon şi organizatorul Festivalului Lumière.

În timpul mandatului său, numeroase producţii româneşti au fost selecţionate şi premiate la Festivalul de la Cannes. Thierry Frémaux va fi prezent sâmbătă, de la 20.30, la Cinema Elvira Popescu, la proiecţia specială a filmului "J'enrage de son absence", alături de actriţa şi regizoarea Sandrine Bonnaire.

În paralel cu producţiile de Cannes, spectatorii vor avea ocazia să descopere filmele unuia dintre cei mai respectaţi cineaşti francezi, în Retrospectiva Maurice Pialat. Zece filme, majoritatea succese de critică şi de public, vor fi proiectate la Bucureşti. Vineri, de la 16.30, la Cinema Studio, va rula unul dintre cele mai atipice filme biografice realizate vreodată, "Van Gogh". La finalul proiecţiei, partenera de viaţă a lui Maurice Pialat, producătoarea Sylvie Pialat, va răspunde întrebărilor publicului.

Seara, de la 20.00, Sylvie Pialat va fi prezentă şi la proiecţia specială "Sous le soleil de Satan", filmul premiat cu Palme d'Or în 1987, cu Gérard Depardieu şi Sandrine Bonnaire. Momentul urcării pe scenă a lui Maurice Pialat a devenit celebru după ce, fluierat de câţiva jurnalişti nemulţumiţi, acesta a declarat: "Dacă voi nu mă iubiţi, pot să vă spun că nici eu nu vă iubesc".

Prima proiecţie de la această ediţie va fi cea a scurtmetrajelor de Cannes, la Cinema Studio, de la 15.00. Vor fi proiectate "În acvariu", în regia lui Tudor Cristian Jurgiu (premiul al III-lea Cinéfondation), "O umbră de nor", de Radu Jude, şi "Swimmer", de Lynne Ramsay - ambele selecţionate în Quinzaine des Réalisateurs. Regizorul Radu Jude va fi prezent la proiecţie şi va sta de vorbă cu spectorii.

Intrarea este liberă la proiecţiile de scurtmetraje, dar şi la "The Sugarland Express", de la ora 15.30, la Elvira Popescu, acesta fiind unul dintre cele trei filme de Steven Spielberg din festival şi singurul premiat la Cannes din cariera sa, pentru scenariu.

De la ora 16.30, la CinemaPRO, spectatorii pot vedea şi noul film al Sofiei Coppola, "Hoţii de celebritate/ The Bling Ring", despre un grup de adolescenţi care jefuiesc casele vedetelor de la Hollywood, fascinaţi de celebritate. Iar de la 18.30, unul dintre cele mai aşteptate filme ale anului, ultraviolentul "Only God Forgives", în regia lui Nicolas Winding Refn, continuarea lui Drive, cu Ryan Gosling pe afiş, va putea fi vizionat în premieră în România, la CinemaPRO.

Un eveniment special va fi şi proiecţia filmului "Manuscripts don't Burn", de vineri, de la ora 17.30, la Cinema Elvira Popescu. Filmul lui Mohammad Rasoulof, distins cu premiul criticii în secţiunea Un Certain Regard, a fost turnat în secret în Iran şi nu conţine generic, pentru a nu-i pune în pericol pe cei care au lucrat la el. Filmul este inspirat de evenimente reale petrecute între 1988 şi 1998, când regimul a pus la cale uciderea câtorva zeci de intelectuali şi activişti politici care se opuneau Republicii Islamiste şi legii sharia.

Biletele pentru proiecţiile din festival se vând separat pentru fiecare dintre cele trei cinematografe: pentru CinemaPRO, pe www.eventim.ro şi la casierie, pentru Cinema Elvira Popescu, pe www.eventbook.ro şi la casa de bilete, iar pentru Cinema Studio, doar la casieria cinematografului.

Intrarea este liberă la proiecţiile de scurtmetraje, la filmele lui Steven Spielberg, la discuţii şi masterclassuri.

Les Films de Cannes à Bucarest a fost iniţiat în 2010 de Cristian Mungiu, cu sprijinul delegatului general al Festivalului de la Cannes, Thierry Frémaux. Ediţia a patra este organizată de Asociaţia Cinemascop şi Voodoo Films, în parteneriat cu Institutul Francez din Bucureşti şi cu sprijinul Centrului Naţional al Cinematografiei şi al Ministerului Culturii. Festivalul beneficiază de sprijinul distribuitorilor Independenţa Film şi Asociaţia Macondo.

Les Films de Cannes à Bucarest are loc între 25 şi 31 octombrie.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici