Moby îşi deschide un restaurant vegan la Los Angeles

DJ-ul şi cântăreţul american Moby îşi va deschide propriul restaurant vegan în vara acestui an în oraşul Los Angeles, informează site-ul revistei New Musical Express.

90 afișări
Imaginea articolului Moby îşi deschide un restaurant vegan la Los Angeles

Moby îşi deschide un restaurant vegan la Los Angeles (Imagine: Florin Buliga/Mediafax Foto)

Restaurantul se va numi Little Pine şi va fi amenajat în cartierul Silver Lake din metropola americană. El va fi inaugurat în vara acestui an şi va funcţiona iniţial doar la orele prânzului de luni până vineri şi doar în timpul brunch-ului (masă între mic dejun şi prânz, n.r.) în weekend.

Moby nu este primul muzician celebru care se aventurează în universul bucătăriei vegane. La începutul acestui an, cântăreaţa Beyonce şi-a lansat propriul serviciu care livrează preparate vegane, în colaborare cu antrenorul ei de fitness. Cântăreaţa americană, care a participat cu soţul ei Jay-Z în 2013 la un eveniment dedicat alimentaţiei sănătoase, inspirându-se din acea participare, a decis ca serviciul ei de livrare să se numească "22 Days Nutrition".

Serviciul are la bază ideea potrivit căreia organismul uman are nevoie de 21 de zile pentru a renunţa la un obicei alimentar considerat nesănătos, iar cea de-a 22-a zi dintr-un astfel de program alimentar semnifică un "început proaspăt".

Veganismul este atât o dietă, cât şi un stil de viaţă, ce constă în excluderea folosirii animalelor pentru mâncare, îmbrăcăminte sau orice alt scop. Principiul de bază al veganismului este angajamentul etic faţă de drepturile animalelor, mediul înconjurător, sănătatea umană şi alte considerente religioase şi/sau spirituale.

Spre deosebire de vegetarianism, care este este o dietă alimentară, din punct de vedere dietetic, veganismul exclude şi mierea, produsele lactate şi ouăle, iar din punct de vedere filosofic, veganismul interzice folosirea oricărui tip de produs animal, haine şi alte accesorii de origine animală.

Moby, pe numele său adevărat Richard Herman Melville, a început să facă muzică încă de la vârsta de 9 ani, la 13 ani având deja prima sa trupă de muzică punk, Vatican Comandoes, alături de care a şi lansat un EP, "Hit Squad For God". Cariera sa muzicală a căpătat în timp valenţe dintre cele mai diverse, ajungând de la rock, punk şi heavy metal la dance, techno şi chiar ambiental. Primul său single, "Go", a fost lansat în 1991, fiind extrem de bine primit de public şi inclus de revista Rolling Stone în topul celor mai bune piese din toate timpurile.

De-a lungul timpului, pasiunea neobosită de a face muzică i-a adus lui Moby vânzări de peste 20 de milioane de discuri în toată lumea, el fiind celebru nu doar pentru compoziţiile proprii, ci şi pentru colaborările cu numeroşi alţi artişti, precum Sophie Elis Bextor, Britney Spears, Gwen Stefani şi Kelis, şi remixurile realizate pentru staruri ca David Bowie, Metallica, The Beastie Boys şi Public Enemy.

Opt albume de studio ale lui Moby au fost premiate cu discuri de aur şi platină, acesta lansând nenumărate compilaţii şi EP-uri. Hituri ca "Hymn", "Feeling So Real", "Come on Baby", "Why Does My Heart Feel So Bad?", "Lift Me Up", "Natural Blues", "Porcelain", "Find My Baby", "Jam for the Ladies", "Slipping Away", "I Love to Move in Here" i-au adus lui Moby statutul de artist cult în istoria muzicii. De-a lungul carierei, a susţinut peste 3.000 de concerte live, fiind cap de afiş la festivaluri internaţionale precum Glastonbury, Exit, Werchter şi Benicassim.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici