Natalie Cole, spitalizată din cauza hepatitei C de care suferă (Video)

Cântăreaţa Natalie Cole, câştigătoare a opt premii Grammy, a fost internată într-un spital din New York după ce a făcut o criză de hepatită C, boală cu care a fost diagnosticată în urmă cu câteva luni, a anunţat purtătorul său de cuvânt.

Natalie Cole, spitalizată din cauza hepatitei C de care suferă (Imagine Mediafax Foto / AFP)

Cole, în vârstă de 58 de ani, şi-a anulat toate concertele programate în octombrie, dar medicii s-au arătat optimişti în privinţa stării sănătăţii sale, a indicat purtătorul de cuvânt al cântăreţei.

Acesta a adăugat că Natalie va mai rămâne în spital câteva zile, după care va fi externată, urmând să se odihnească acasă la ea.

Managerul lui Cole a refuzat să discute despre boala de care suferă artista.

În iulie, agentul de presă al lui Natalie Cole a anunţat că aceasta a fost diagnosticată în urma unui control de rutină cu hepatită C, acesta fiind de părere că boala este o consecinţă a consumului de droguri din urmă cu 30 de ani.

"Natalie a răspuns perfect la tratament. Acest lucru face ca şansele ei de vindecare să crească", a declarat atunci unul dintre medicii care se ocupă de Cole. Artista suferă, însă, de ceea ce medicii numesc "efecte secundare semnificative": oboseală, dureri de muşchi şi deshidratare.

Cole, fiica legendarului cântăreţ Nat King Cole, a vorbit despre dependenţa ei de cocaină, heroină şi alcool în autobiografia pe care a publicat-o în 2000, "Angel on My Shoulder". Artista, al cărei tată a murit de cancer pulmonar când ea avea doar 15 ani, a reuşit să scape de dependenţa de droguri cu ajutorul unui tratament de dezintoxicare, în 1980.

"Am fost atât de norocoasă că am învăţat atât de multe lucruri din experienţele mele din trecut. Am avut parte de dragostea şi susţinerea familiei şi a prietenilor mei. Sunt hotărâtă să fac faţă acestei provocări cu optimism si convingere. Acesta este felul în care intenţionez să mă ocup de această provocare", a declarat Cole.

Hepatita C este o inflamaţie a ficatului, iar virusul se transmite cel mai adesea prin ace de seringă murdare şi de obicei îi afectează pe dependenţii de droguri injectabile. Nu există vaccin sau tratament pentru această maladie, dar hepatita C poate fi controlată sau redusă prin medicamente puternic antivirale, precum interferonul care întăreşte sistemul imunitar. Hepatita C poate, de asemenea, să evolueze în ciroză sau cancer la ficat.

Fanii artistei au intrat pe site-ul ei, postând mesaje şi cerându-i acesteia să vorbească deschis despre boală. "Avem nevoie de vocea ta pentru că hepatita C este un ucigaş silenţios. În cele din urmă afectează şi alte părţi ale corpului. Dumnezeu să aibă grijă de tine şi de familia ta", este unul dintre mesaje.

Natalie Cole a câştigat opt premii Grammy pe parcursul carierei sale de 30 de ani în jazz, pop şi R&B. Cele mai cunoscute albume ale artistei sunt "Everlasting" şi "Unforgettable...With Love", care conţine o piesă în duet cu tatăl ei, realizată cu ajutorul tehnologiei electronice.



comentează şi tu Momentan sunt 4 comentarii
Taguri:
Natalie Cole ,
VEDETĂ ,
SPITALIZARE ,
HEPATITĂ C
COMENTARII
  • andrei 8 mar 2010

    Daca ai descoperit ca esti infectat cu HCV si astepti tratamentul , daca te afli in cursul acestui tratament si esti covarsit de efectele lui secundare , ori daca nu ai raspuns la acest tratament si te intrebi ce vei face in viitor, intra pe http://hepatita-c.forumest.ro/forum.htm , pentru a fi ajutat…

  • bibilica 20 sep 2008

    nu exista "criza de hepatita c", numai ineptztii scrietzi, mai informatzi-va inainte ca nu e tare greu sa dai cite o cautare pe google...probabil are efecte secundare de la tratament

  • admin 20 sep 2008

    comentariile care nu au legatura cu stirea vor fi sterse

  • vezi toate comentariile
COMENTEAZĂ ŞI TU
Eroare: Câmpurile marcate cu roşu nu sunt valide!
Comentariul a fost adǎ ugat!

Cod captcha invalid!

Introdu numǎrul din imagine:

* Faceţi click pe imagine pentru a genera alt numǎr
ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMǍ Nu existǎ articole similare
ŞTIRILE ZILEI
Versiunea: mobil  |  completa