Nepoţii lui Michael Jackson dau în judecată Radar Online după raportul despre pedofilie

Nepoţii lui Michael Jackson dau în judecată Radar Online, cerând daune morale pentru "defăimarea personală şi profesională" a megastarului, după ce publicaţia a dezvăluit aşa-zisele raporte ale poliţiei ce ar atesta abuzurile sexuale ale muzicianului, relatează nme.com.

569 afișări
Imaginea articolului Nepoţii lui Michael Jackson dau în judecată Radar Online după raportul despre pedofilie

Nepoţii lui Michael Jackson dau în judecată Radar Online după raportul despre pedofilie

În actul litigiului, redactat de avocatul nepoţilor lui Michael Jackson, Bert Fields, se precizează că: "Radar Online a încercat să profite de pe urma faimei lui Michael Jackson, lansând o campanie de defăimare ticăloasă şi meschină în media, bazată pe acuzaţii despre abuzuri sexuale asupra minorilor, care au fost infirmate în instanţă", raportează THR.

Daunele morale cerute în instanţă de nepoţii lui Michael Jackson se ridică la 100 de milioane de dolari.

În iunie, Radar Online a publicat un raport al poliţiei care data din 2003, de când reşedinţa starului a fost percheziţionată. Jackson a fost acuzat de pedofilie, dar după un proces de doi ani, a fost achitat.

Potrivit raportului publicat de Radar Online, Michael Jackson avea o colecţie considerabilă de materiale pornografice în complexul Neverland Ranch. Multe dintre cărţi şi casete video s-au numărat printre documentele litigiului din 2003. Mostrele au fost aduse în instanţă, după ce un băiat minor a depus mărturie, acuzând că a fost abuzat sexual şi asaltat de cântăreţ în mai multe ocazii.

Raportul poliţiei arată faptul că în dormitorul şi baia lui Jackson era o colecţie întreagă de imagini cu băieţi la vârsta adolescenţei - sau chiar de vârstă mai mică - ce au pozat nud sau îmbrăcaţi parţial. Una dintre colecţiile de opere pornografice, denumită "Taormina Wilhelm Von Gloeden" este descrisă în documentele litigiului: "Fotografii nud cu băieţi adolescenţi de la sfârşitul anilor 1800".

Percheziţia reşedinţei megastarului s-a petrecut în noiembrie 2003, în timp ce Jackson era în Las Vegas, când 70 de procurori ai Districtului din Santa Barbara, împreună cu şeriful departamenului au descins în locuinţă. În raportul publicat de Radar Online există şi acuzaţia că Jackson i-ar fi ademenit inclusiv pe nepoţii săi, Taj, TJ şi Taryll Jackson, care formează trio-ul muzical 3T - să accepte să fie fotografiaţi nud, sau să fie "momeală" pentru posibile victime ale starului. Nepoţii lui Jackson neagă vehement aceste dezvăluiri ale publicaţiei Radar Online.

Tot în actul litigiului intentat împotriva publicaţiei Radar Online, avocatul nepoţilor lui Jackson afirmă: "Ceea ce a publicat Radar Online este mincinos şi defăimător. Toată familia lui Michael a fost defăimată în urma publicării acestui raport".

Potrivit actelor depuse în instanţă, familia lui Michael Jackson, a cerut jurnaliştilor de la Radar să publice o erată sau o versiune ajustată a raportului mincinos, însă Radar a refuzat. Reprezentaţii lui Michael Jackson au declarat în iunie că raportul este doar o "goană după click-uri, extrem de mizerabilă".


 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici