Netflix pregăteşte un serial despre Elizabeth a II-a, cu un buget de peste 120 de milioane de euro

Platforma americană de streaming online Netflix pregăteşte un serial despre domnia reginei Elizabeth a II-a a Marii Britanii, inspirat din piesa "The Audience", de Peter Morgan, şi cu un buget estimat la 100 de milioane de lire sterline (123 de milioane de euro).

183 afișări
Imaginea articolului Netflix pregăteşte un serial despre Elizabeth a II-a, cu un buget de peste 120 de milioane de euro

Netflix pregăteşte un serial despre Elizabeth a II-a, cu un buget de peste 120 de milioane de euro (Imagine: Mediafax Foto / AFP)

Pentru scrierea scenariului, Peter Morgan - scenaristul filmului "Regina/ The Queen" - va face echipă cu Stephen Daldry ("Billy Elliot"), conform theguardian.com.

Serialul, care se va intitula "The Crown" şi va avea 20 de episoade, va urmări domnia reginei Elizabeth a II-a pe o perioadă de 60 de ani, din momentul în care a aflat de moartea tatălui său, George al VI-lea, în 1952, până în zilele noastre.

"The Crown" va fi primul serial original Netflix care va fi realizat în Statele Unite după succesul înregistrat de seriile "House of Cards" şi "Orange is the New Black".

Piesa "The Audience", în care a jucat actriţa Helen Mirren, interpreta rolului reginei şi în filmul "The Queen", care i-a adus un Oscar în 2007, este centrată pe audienţele săptămânale acordate de Elizabeth a II-a premierilor britanici, de la urcarea sa pe tron, în 1952.

Serialul "The Crown" va fi produs de compania independentă Left Bank Pictures, deţinută de Sony Pictures Television.

"În prim-plan vor fi intrigile politice şi politica, într-un mod asemănător cu acela în care «The Audience» s-a concentrat pe întâlnirile reginei cu premierul momentului", a declarat o sursă.

Filmările pentru serialul "The Crown" vor începe anul viitor şi cel mai probabil acesta va fi disponibil pe platforma Netflix la începutul anului 2016.

Netflix şi-a lansat primul serviciu de streaming video în 2007, în Statele Unite, însă compania a cunoscut o creştere explozivă în ultimii ani, devenind unul dintre cele mai importante site-uri video online din lume: are deja în prezent peste 48 de milioane de abonaţi în peste 40 de ţări.

Site-ul este prezent deja în America Latină şi a investit foarte mult în ultimii ani în Europa, unde s-a lansat în 2012, în Marea Britanie, Irlanda, Danemarca, Finlanda, Norvegia şi Suedia, iar în 2013, în Olanda.

Săptămâna aceasta, Netflix a anunţat că se va lansa în alte şase ţări europene până la sfârşitul anului.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici