Oana Cuzino, Victor Slav şi Adelina Pestriţu, vineri seară la "Dansez pentru tine"

Oana Cuzino, Victor Slav şi Adelina Pestriţu se numără printre cei care vor dansa în scop caritabil în emisiunea "Dansez pentru tine", difuzată vineri, de la 20.30, la Pro TV, informează postul de televiziune.

601 afișări
Imaginea articolului Oana Cuzino, Victor Slav şi Adelina Pestriţu, vineri seară la "Dansez pentru tine"

Oana Cuzino

Vineri seară, ringul de la "Dansez pentru tine" va găzdui, pe lângă competiţia strânsă dintre cele mai bune patru perechi ale sezonului, rămase în lupta pentru marele premiu, şi câteva dansuri speciale în scop umanitar.

Prezentatoarea emisiunii "Ce se întâmplă, doctore" de la Pro TV, Oana Cuzino, a acceptat invitaţia producătorilor de a ajuta în paşi de dans o familie foarte săracă şi numeroasă, care-şi duce viaţa într-o colibă de pe un munte. Alături de medicul-vedetă de la Pro TV va sta elegantul prezentator al rubricii Vremea de la Pro TV, Victor Slav, care revine în ringul de dans după ce în cel de-al doilea sezon a câştigat marele premiu. Oana Cuzino şi Victor Slav vor răspunde provocării de a dansa un charleston pentru a ajuta nouă copii care, împreună cu părinţii lor, locuiesc într-o încăpere de 12 metri pătraţi dintr-o colibă.

Adelina Pestriţu, fosta soţie a lui Liviu Vârciu, va intra pentru prima dată în ringul de la "Dansez pentru tine" pentru a ajuta nişte copii sărmani. După ce a cunoscut mirajul "Dansez pentru tine" pe când fostul ei soţ a fost concurent în competiţia visurilor, Adelina este nerăbdătoare să danseze, mai ales pentru un scop nobil. Ea îl va avea alături în ring pe Andrei, manechinul despre care se spunea că este fiul lui Cătălin Botezatu. Adelina şi Andrei vor prezenta telespectatorilor Pro TV un hip-hop plin de culoare şi energie, sub bagheta coregrafului Bursucu', pentru a aduce zâmbetul pe buze unor copii a căror mamă a murit şi al căror tată, originar din China, i-a părăsit. Rămaşi în România alături de mătuşa lor şi de vărul lor grav bolnav, cei doi trăiesc în condiţii mizere şi adesea nu au ce mânca. Mătuşa face toate eforturile să-i întreţină, însă abia face faţă meselor de fiecare zi şi tratamentelor necesare fiului ei, grav bolnav.

Dansatorul şi coregraful internaţional Camillo Lauricella va intra în ringul de la "Dansez pentru tine" ca invitat special, pentru a ajuta o dansatoare foarte talentată din România care nu-şi mai permite să-şi continue cariera. Andreea Toma face dans sportiv de 10 ani şi a câştigat până în prezent nenumărate competiţii naţionale şi internaţionale. Din cauza lipsei banilor, cariera ei de dansator sportiv profesionist s-ar putea opri.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici