Paula Seling a fost admisă prima la Universitatea de Muzică "George Enescu" din Bucureşti

Paula Seling a fost admisă recent la Universitatea de Muzică "George Enescu" din Bucureşti, cântăreaţa obţinând la examenul de admitere media 9,84, potrivit unui comunicat remis MEDIAFAX de Fundaţia Culturală Phoenix.

617 afișări
Imaginea articolului Paula Seling a fost admisă prima la Universitatea de Muzică "George Enescu" din Bucureşti

Paula Seling (Imagine: Ciprian Sterian/Mediafax Foto)

Potrivit sursei citate, anul acesta, examenul de admitere care s-a desfăşurat recent le-a oferit profesorilor de la Universitatea de Muzică "George Enescu" din Bucureşti o surpriză, întrucât printre candidaţi s-a numărat şi Paula Seling.

La examenul de aptitudini, comisia i-a acordat Paulei Seling nota 10. Prezenţa ei la toate examenele a probat acelaşi profesionalism şi rezultatul a fost o unanimă recunoaştere: media 9,84 a determinat poziţionarea ei pe primul loc între persoanele admise anul acesta la Universitatea de Muzică "George Enescu" din Bucureşti, potrivit aceluiaşi comunicat.

O altă prezenţă inedită la acelaşi examen a fost cea a compozitorului Cristian Faur, "care a trecut şi el cu bine examenul, pe o poziţie fruntaşă".

Potrivit comunicatului, "coincidenţa face ca - în ani diferiţi - şi Cristian Faur (în calitate de compozitor) şi Paula Seling (în calitate de interpretă)" să se clasifice pe locul al treilea în competiţia muzicală europeană Eurovision.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici