Scriitorul Sylvain Tesson a primit premiul Renaudot pe 2019, una dintre cele mai celebre distincţii literare franceze

Scriitorul Sylvain Tesson este câştigătorul ediţiei de anul acesta a premiului Renaudot, una dintre cele mai celebre distincţii literare franceze, fiind recompensat pentru romanul său "La Panthère des neiges", apărut la editura Gallimard, informează Le Figaro.

83 afișări
Imaginea articolului Scriitorul Sylvain Tesson a primit premiul Renaudot pe 2019, una dintre cele mai celebre distincţii literare franceze

Scriitorul Sylvain Tesson a primit premiul literar Renaudot pe 2019

Sylvain Tesson a primit acest premiu deşi nu se afla pe lista finaliştilor, acest lucru întâmplându-se şi anul trecut.

Tot luni, premiul Renaudot pentru eseu i-a fost acordat lui Éric Neuhoff, jurnalist al publicaţiei Le Figaro, pentru pamfletul "(Très) cher cinéma français", apărut la editura Albin Michel.

Romanul "La Panthère des neiges" a fost inspirat de o călătorie în Tibet pe care scriitorul în vârstă de 47 de ani a făcut-o împreună cu prietenul său fotograful Vincent Munier.

Sylvain Tesson a mai primit de-a lungul carierei premiul Goncourt pentru povestire - "Une vie à coucher dehors" (2009), dar şi premiul Médicis pentru eseu, pentru "Dans les forêts de Sibérie" (2011).

Cinci autori se aflau pe lista scurtă pentru premiul Renaudot pe 2019: Victoria Mas ("Le bal des folles", editura Albin Michel), Abdourahman Ali Waberi ("Pourquoi tu danses quand tu marches?", editura JC Lattès), Jean-Luc Coatalem ("La part du fils", editura Stock), Emma Becker ("La maison", editura Flammarion) şi Jean-Noël Orengo ("Les jungles rouges", editura Grasset).

Anul trecut, scriitoarea Valérie Manteau a fost câştigătoarea premiului Renaudot, fiind recompensată pentru romanul său "Le sillon".

Premiul Renaudot a fost atribuit, luni, în aceeaşi zi cu prestigiosul trofeu Goncourt - înfiinţat în 1903 -, aşa cum cere tradiţia, la restaurantul parizian Drouant.

Premiul Renaudot (numit şi "Théophraste Renaudot") este o distincţie literară creată în 1926 de zece critici de artă care aşteptau deliberările juriului premiului Goncourt. Premiul Renaudot, deşi nu este oficial legat de premiul Goncourt, este un fel de completare a acestuia, laureaţii fiind anunţaţi în aceeaşi zi şi în acelaşi loc, în prima săptămână din luna noiembrie, la restaurantul Drouant din Paris.

Anul acesta, premiul Goncourt i-a revenit scriitorului Jean-Paul Dubois, pentru romanul "Tous les hommes n'habitent pas le monde de la même façon".

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici