Soţul Sandrei Bullock, acuzat de infidelitate, îşi cere scuze în presă

Jesse James, soţul actriţei Sandra Bullock, acuzat de o revistă americană de infidelitate, a negat aceste informaţii într-un comunicat remis revistei People, cerându-i, totodată, scuze soţiei sale pentru neplăcerile cauzate.

175 afișări
Imaginea articolului Soţul Sandrei Bullock, acuzat de infidelitate, îşi cere scuze în presă

Soţul Sandrei Bullock, acuzat de infidelitate, îşi cere scuze în presă (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

"Marea majoritate a acuzaţiilor care mi se aduc în presă sunt false şi nefondate. Nu voi mai face niciun alt comentariu public despre această chestiune privată", a declarat Jesse James, soţul actriţei Sandra Bullock.

Modelul Michelle McGee, în vârstă de 32 de ani, a declarat într-un interviu acordat săptămânalului american In Touch că a avut o aventură cu Jesse James în timp ce soţia acestuia, actriţa Sandra Bullock, participa la filmările pentru lungmetrajul "The Blind Side", filmul care i-a adus, pe 7 martie, premiul Oscar pentru cea mai bună actriţă în rol principal.

"Există o singură persoană de învinovăţit în această poveste, iar această persoană sunt eu. Din cauza lipsei mele de discernământ, merit toate lucrurile negative care mi se întâmplă", a spus Jesse James. "Tot acest incident le-a provocat soţiei şi copiilor mei multă durere (...) şi sunt foarte trist că i-am făcut să treacă prin aşa ceva. Îmi pare foarte rău de durerea pe care le-am cauzat-o. Sper că vor putea să mă ierte", a adăugat soţul actriţei americane.

În timp ce numeroase reviste americane reproduceau interviul acordat de Michelle McGee, Sandra Bullock anunţa că îşi anulează, "din motive personale neprevăzute", participarea la premiera londoneză a filmului "The Blind Side", alimentând speculaţiile despre problemele conjugale ale cuplului.

Revista People, specializată în informaţii despre viaţa starurilor de la Hollywood, a anunţat deja că Sandra Bullock şi Jesse James nu mai locuiesc sub acelaşi acoperiş, actriţa americană părăsind domiciliul conjugal din California în urmă cu câteva zile.

Sandra Bullock, în vârstă de 45 de ani, şi Jesse James, în vârstă de 40 de ani, s-au cunoscut în 2004 pe platoul de filmare al emisiunii "Monster Garage", prezentată de James pentru postul Discovery Channel. Sandra Bullock şi Jesse James s-au căsătorit în iulie 2005. Cei doi nu au copii împreună, însă Jesse James are trei copii provenind din două mariaje anterioare.

Jesse James este un constructor de motociclete şi vedeta unui reality show de televiziune.

Jesse James şi Sandra Bullock

Căsătoria lor a surprins multe persoane la Hollywood, uimite de alianţa dintre o actriţă renumită pentru discreţia din viaţa personală şi un personaj rebel, aflat la a treia căsnicie şi care a ţinut mult timp prima pagină a tabloidelor americane, din cauza problemelor judiciare pe care le-a avut cu una dintre fostele sale soţii, o actriţă de filme porno.

Jesse James a fost prezent alături de soţia sa pe durata întregului sezon al premiilor de la Hollywood, în timpul căruia Sandra Bullock a primit toate premiile importante, începând cu premiul Sindicatului actorilor americani şi terminând cu premiul Oscar.

La gala Globurilor de Aur, actriţa a ţinut de altfel să îi mulţumească soţului ei: "Nu e deloc de mirare că munca mea a devenit mai bună după ce te-am cunoscut pe tine", a declarat Sandra Bullock.

Problemele conjugale ale Sandrei Bullock au apărut la doar câteva zile după surprinzătorul anunţ al divorţului actriţei Kate Winslet, laureată cu Oscarul pentru interpretare în 2009, de regizorul Sam Mendes, alimentând astfel din nou mai vechile speculaţii despre "blestemul premiilor Oscar". Actriţele Hilary Swank, Halle Berry, Reese Witherspoon şi Julia Roberts s-au despărţit şi ele de soţii sau de partenerii lor de viaţă, la puţin timp după ce au primit premiul Oscar.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici