Statueta din filmul "Şoimul maltez" va fi scoasă la licitaţie

Celebra statuetă din filmul "Şoimul maltez" din 1941, estimată la 1,5 milioane de dolari, va fi scoasă la licitaţie în luna noiembrie, la New York.

191 afișări
Imaginea articolului Statueta din filmul "Şoimul maltez" va fi scoasă la licitaţie

Statueta din filmul "Şoimul maltez", estimată la 1,5 milioane de dolari, scoasă la licitaţie

Această statuetă încrustată cu pietre preţioase, prezentată de personajul jucat de Humphrey Bogart în "Şoimul maltez", detectivul privat Sam Spade, ca fiind un fals artistic, este considerată unul dintre cele mai preţioase obiecte de recuzită de film din lume, iar experţii spun că va fi vândută pentru o sumă de şapte cifre, informează contactmusic.com.

Se crede că statueta a avut ca sursă de inspiraţie Kniphausen Hawk, o sculptură ceremonială realizată pentru George William von Kniphausen, conte al Sfântului Imperiu Roman în 1697. Acea statuetă este deţinută în prezent de ducele şi ducesa de Devonshire.

Doar două statuete cu şoimi au fost realizate pentru a fi folosite la filmările de la "Şoimul maltez", un film pe care celebrul critic american Roger Ebert îl considera unul dintre cele mai bune din istoria cinematografiei. Statueta scoasă la licitaţie a fost expusă în diverse muzee, însă nu a făcut parte niciodată dintr-o colecţie privată.

Cealaltă a fost vândută la licitaţie în 1994, pentru suma de 398.500 de dolari, unui colecţionar privat.

Licitaţia va fi organizată de casa Bonhams la New York pe 25 noiembrie.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici