Tăriceanu, la reînnoirea licenţei de pilot: Să nu am nicio pasiune, cred că viaţa ar fi searbădă

Preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, şi-a reînnoit licenţa de pilot pe aerodromul de la Strejnic, judeţul Prahova, unde a afirmat că, dacă nu ar avea "nicio pasiune, nicio plăcere”, viaţa sa ar fi "searbădă” şi a spus că alţii au pasiuni "mult mai scumpe” decât ale sale.

161 afișări
Imaginea articolului Tăriceanu, la reînnoirea licenţei de pilot: Să nu am nicio pasiune, cred că viaţa ar fi searbădă

Tăriceanu, la reînnoirea licenţei de pilot: Să nu am nicio pasiune, cred că viaţa ar fi searbădă (Imagine: Mircea Rosca/Arhiva Mediafax Foto)

Tăriceanu a susţinut, marţi, pe aerodromul de la Strejnic, din judeţul Prahova, examinarea pentru reînnoirea licenţei de pilot particular, Tăriceanu prelungindu-şi astfel licenţa cu doi ani, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Înainte de a urca în avion şi de a susţine examinarea, Tăriceanu a vorbit cu jurnaliştii despre pasiunea sa pentru avioane şi pentru motociclete şi a spus că, fără pasiuni şi plăceri, viaţa sa ar fi "searbădă”.

"Cred că fiecare dintre noi, indiferent de funcţia în care suntem, trebuie să rămânem totuşi oameni cu profilul nostru care ne defineşte. Cred că ar fi o mare tragedie pentru mine să nu am nicio pasiune, nicio plăcere în viaţă, cred că viaţa ar fi searbădă. Cred că oamenii în general au diferite pasiuni: unii fac filatelie, alţii joacă şah, alţii fac ciclism, alţii fac pescuit. Să ştiţi că sunt şi pasiuni mult mai scumpe decât ale mele, eu ca să zbor cu avionul nu trebuie să am avion”, a spus preşedintele Senatului.

Întrebat dacă nu consideră că este periculos ceea ce face, Călin Popescu Tăriceanu a spus că nici pilotatul, şi nici mersul cu motocicleta nu sunt periculoase, adăugând că a auzit despre oameni care au murit mergând pe stradă, după ce le-a căzut o ţiglă în cap.

"Sunt alte sporturi cu mult mai periculoase. Nu-mi permit să fac lucruri periculoase pentru că am responsabilitatea mea şi, mai presus de a mea, a familiei mele"", a adăugat Tăriceanu.

El a spus că, înainte de zborul pentru reînnoirea licenţei de pilot, ultima dată a zburat săptămâna trecută şi a mărturisit că în general vine la aerodromul de la Strejnic pentru că este amplasat aproape de Bucureşti.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici