Trupa cehă Pub Animals vine pentru prima dată în România, la festivalul studenţesc UNIFEST, aflat la a 13-a ediţie - VIDEO

Trupa cehă Pub Animals va susţine trei concerte în România în luna noiembrie, primul dintre ele fiind luni, 10 noiembrie, la Sala Polivalentă din Bucureşti.

154 afișări
Imaginea articolului Trupa cehă Pub Animals vine pentru prima dată în România, la festivalul studenţesc UNIFEST, aflat la a 13-a ediţie - VIDEO

Trupa cehă Pub Animals vine pentru prima dată în România, la festivalul studenţesc UNIFEST, aflat la a 13-a ediţie - VIDEO

Primul concert al trupei Pub Animals în România va fi luni, 10 noiembrie, ora 20, la Sala Polivalentă, când vor deschide show-ul trupei Vunk, urmat de o petrecere dedicată studenţilor, pe un set semnat de DJ Dani. La eveniment sunt aşteptaţi peste 6.000 de studenţi de la toate universităţile şi facultăţile din Capitală, accesul făcându-se pe baza invitaţiilor din partea asociaţiilor studenţeşti.

Al doilea popas al trupei cehe este la Iaşi, marţi, 11 noiembrie, în club Dublin, unde Pub Animals cântă pe aceeaşi scenă cu Fără Zahăr.

Pub Animals încheie seria de concerte în România cu show-ul de la Cluj, în clubul Bamboo, în data de 13 noiembrie, alături de Paraziţii.

Pub Animals s-a lansat în 2010 cu albumul „Safar-i”, cu care au câştigat premiul Grammy din Cehia pentru cel mai bun debut. Piesa care i-a consacrat este „Elephantman”, single al cărui videoclip e colorat şi plin de umor jucăuş.

Trupa este formată din 8 membri: Pavel Podruh (voce), Štěpán Hebík (voce şi trombon), Jakub Hebík (tobe), Michael Říha (clape), Vít Heřman (chitară), Petr Bidlo (bas), Jan Hlaváč (trompetă), Kristián Halada (saxofon).

Băieţii de la Pub Animals plănuiesc să facă, în viitorul apropiat, o serie de colaborări cu artişti de top din muzica românească. Astfel, pe lângă concertele din cadrul UNIFEST, artiştii cehi au plănuit şi o serie de întâlniri şi schimburi de experienţă cu producători şi compozitori din industria muzicală din România.

Aflat la cea de-a 13-a ediţie, UNIFEST aduce cultura, arta şi educaţia nonformală mai aproape de studenţi.  Cu peste 300 de evenimente în 18 oraşe universitare, festivalul oferă 20.000 de bilete gratuite la muzee, filme, Ateneu sau spectacole de teatru, operă şi operetă. Teatru, folk şi muzici bune, book exchange, cros ori maratonul de scurtmetraje sunt doar câteva dintre elementele ce fac din UNIFEST cel mai de succes festival studenţesc.

Festivalul UNIFEST este organizat de Uniunea Studenţilor din România (USR), o organizaţie umbrelă, la nivel naţional, care reuneşte peste 100 de asociaţii studenţeşti şi de tineret din 17 centre universitare.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici